CFR Cluj a fost eliminată din cupele europene. Ardelenii au pierdut play-off-ul de Conference League, disputat împotriva celor de la Pafos, din Cipru, scor 1-3 la general.
Trupa din Gruia câștigase prima manșă, scor 1-0, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Joi, la retur, Jaja (minutul 28), Goldar (minutul 31) și Tankovic (minutul 49) au semnat golurile formației din Cipru, la Limassol.
Patronul Ioan Varga, supărat
Chiar dacă înaintea returului cu Pafos, de joi, patronul ardelenilor spunea că viitorul financiar al CFR-ului nu depinde de calificarea în grupa principală din Conference League, Ioan Varga a fost foarte afectat de eliminarea din cupele europene.
„Vă rog mult, nu mă întrebaţi de fotbal, e o zi în care sunt tare supărat, vreau să uit de supărare. Vă mulțumesc!”, a spus Ioan Varga pentru Sportpesurse.ro, evitând să dezvolte subiectul dezastrului sportiv din Europa.
Dan Petrescu, puternic contestat de fani
Clubul CFR Cluj a postat un mesaj pe rețelele sociale, prin intermediul căruia au anunțat că drumul european al „feroviarilor” din acest sezon s-a încheiat.
Fanii au invadat secțiunea de comentarii. Suporterii i-au cerut lui Dan Petrescu să plece, fiind extrem de nemulțumiți de jocul prestat de favoriți.
„Sper că pe Petrescu îl lăsați în Cipru!, Petrescu este principalul vinovat pentru această rușine. Bergodi ar fi fost o variantă mult mai bună pentru banca CFR-ului, După asemenea joc, plătește antrenorul! DEMISIA Petrescu!”, sunt câteva dintre contestările la adresa antrenorului din Gruia.
Petrescu spune că Pafos a meritat calificarea
„Bursucul” le-a recunoscut meritele celor de la Pafos.
„”Cred că au meritat calificarea. Bineînțeles, la meciul tur, dacă am fi primit penalty și se făcea 2-0, cred că era mai greu de întors, dar nu vrem să le luăm din merite, nu ar fi bine să dăm vina pe altcineva. Au jucat foarte bine, iar noi nu ne-am adaptat nici la teren, nici la vreme, la nimic.
Încă din secunda 10 am greșit o pasă. Două cadouri în prima repriză, au avut 3 ocazii din două cadouri ale noastre. Ne-am trezit la pauză cu 0-2 și a fost foarte greu să întoarcem. Am și schimbat sistemul, dar nu a ajutat la nimic, se vedea că sunt mai bine decât noi.
Am avertizat înainte să jucăm cu ei și a zis toată lumea că așa fac eu mereu. Știu valoarea lor, le-am văzut toate meciurile. Valoarea lor este mai mare decât a jucătorilor noștri. Asta s-a văzut pe teren.
În afară de Camora, fundașii noștri nu au mai jucat în cupele europene până acum. Mogoș, Boben și Kresic au fost în diviziile B și C în Italia înainte să vină aici. Nivelul în Europa e puțin mai mare și s-a văzut, au făcut multe greșeli.
Trebuie să ne concentrăm pe campionat și Cupă acum. Va fi foarte greu duminică la Farul, știm ce bună e Farul acasă. Moralul nostru nu e bun, dar sper să avem o reacție pozitivă”, a transmis Dan Petrescu.