Sperietoarea din Europa pe care FCSB vrea s-o aducă la Bucureşti. Campioana României își doreşte, ca adversar, un uriaş din Premier League

FCSB s-a calificat în grupa principală de Europa League, după ce i-a eliminat pe austriecii de la Lask Linz cu scorul de 2-1 la general.

Roş-albaştrii au prins curaj, ar acum își doresc ca adversar un uriaş al continentului.

Mihai Stoica vrea Manchester United

Campioana României va da peste super-echipe în Europa League. Unul dintre posibilii adversari este Manchester United, oonent pe care şi-l doreşte şi Mihai Stoica.

„Da, eu făcusem un program în ianuarie, iar acum începem mai devreme. Suntem la un pas să batem recordul de meciuri europene, pe care l-am stabilit în 2005-2006, când am jucat 18 meciuri, iar noi vom juca 16. Dacă facem o minune şi mergem mai departe egalăm recordul. Să ne lăsaţi să ne pregătim de tragerea la sorţi.

Vali Argăseală are misiune specială să aducă Manchester United pe Arena Naţională. Sunt chitit pe ei de mult. În vestiar e linişte, că au răguşit unii. Sărbătoresc cu apă, că nu se consumă băuturi alcoolice la Europa League”, a a afirmat Mihai Stoica.

Noul format din Europa League

Începând cu acest sezon, fanii fotbalului nu vor mai avea parte de grupe în cupele europene. Există 36 de echipe calificate în faza principală din Europa League, fiecare urmând să dispute opt partide (patru acasă, patru în deplasare) cu opt adversari diferiți, câte doi din fiecare urnă valorică.

Cluburile care se vor clasa pe primele opt locuri se vor califica automat în optimile de finală UEL, iar echipele care vor încheia pe pozițiile 9-24 vor avea parte de „duble” pentru accederea în „optimi”.

Manchester United și Tottenham sunt adversarii puternici pe care i-ar putea întâlni FCSB, iar cei consideraţi facili ar fi Rangers și Slavia Praga (urna 1), Maccabi Tel Aviv și Ferencvaros (urna 2), Viktoria Plzen și Ludogorets (urna 3), FK RFS și Elfsborg (urna 4).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare