Parma, nou-promovata pentru care evoluează Dennis Man (26 de ani) și Valentin Mihăilă (24 de ani), a pus ochii pe un mijlocaș defensiv din campionatul Belgiei.
„Cruciații” au început excelent noul sezon de Serie A, obținând patru puncte în primele două runde. În etapa inaugurală, Parma a remizat, scor 1-1, cu Fiorentina, după care a răpus-o pe AC Milan, scor 2-1, cu un Dennis Man în mare formă. „Tricolorul” a punctat în ambele partide, devenind primul jucător al Parmei care marchează în primele două etape după o pauză foarte lungă. Ultima dată când s-a întâmplat asta? În sezonul 2009/2010, Alberto Paloschi fiind cel care a reușit performanța.
Mandela Keita ar putea deveni coleg cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma
Cei de la Parma doresc să își betoneze compartimentul median, pentru a reduce șansele de a ceda în fața adversarilor din fotbalul italian.
Fabio Pecchia, tehnicianul principal al nou-promovatei, a pus ochii pe un mijlocaș de profil defensiv legitimat în Belgia, la Antwerp. Este vorba despre Mandela Keita (22 de ani). Potrivit celebrului jurnalist Fabrizio Romano, specializat în ceea ce privește transferurile, Parma a înaintat o ofertă de 15 milioane de euro către clubul belgian.
Mai multe echipe au dorit să obțină semnătura lui Mandela Keita, însă nu s-a ajuns la un acord, iar Parma trage tare pentru realizarea acestei mutări de efect. Este important să precizăm că jucătorul a fost împrumutat în stagiunea precedentă la OH Leuven, pentru care a jucat de 39 de ori, oferind trei assist-uri.
- Cota sa de piață este de 13 milioane de euro, potrivit portalului transfermarkt.com.
- Mandela Keita a bifat o prezență pe gazon în tricoul naționalei Belgiei.
„Vreau să-mi ajut colegii la fiecare meci, asta mă interesează”
Dennis Man a vorbit despre obiectivele pe care le are în acest sezon de Serie A, în urma victoriei cu AC Milan, de pe teren propriu. Lui Man îi merge perfect: este cel mai bine plătit român din fotbalul italian și este și cel mai în formă fotbalist al Parmei.
Principala grijă a internaționalului „tricolor” este să își ajute coechipierii pe parcursul fiecărui meci în parte, potrivit spuselor sale.
„Am făcut multe greșeli în fața porții, dar astăzi am câștigat și suntem fericiți, e bine. Am jucat și am lucrat în echipă. Scopul meu personal? Vreau să-mi ajut colegii la fiecare meci, asta mă interesează”, a transmis Dennis Man, citat de Parma Live.