Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timişoara, a desfiinţat proiectul lui Dan Şucu de la Rapid. Cunoscut ca un simpatizant al formației din Giuleşti, omul de afaceri l-a criticat pe Viorel Moldovan pentru lipsa de fermitatea în faţa finanțatorului.
De asemenea, Iancu este de părere că principalul acţionar al Rapidului nu-i va satisface pretențiile legate de lot lui Marius Şumudică.
Marian Iancu, dezamăgit de Viorel Moldovan
Fostul investitor de pe Bega ar fi vrut ca președintele din Giuleşti să aibă un cuvânt mai important de spus în club.
„Viorel Moldovan e nimeni. Dintr-un mare jucător, mi-a fost și jucător, știu ce valoare a avut. A fost fantastic, un jucător de mare calitate, foarte serios.
Să ajungi pe post de mobilă în livingul domnului Șucu… aceasta a fost declarația mea. În sensul în care să nu îi poți explica tu ca atacant ce înseamnă ca o echipă să se așeze în spatele unui marcator care aduce plus-valoare pe teren în jurul lui.
Mai ales când ai obiectiv să te califici în cupele europene, obligatoriu trebuie să dai gol. În momentul în care nu dai un gol mai mult decât adversarul, nu scoți nici măcar media de două puncte la finalul campionatului pentru a atinge un obiectiv înalt.
(n.r.- dacă Viorel Moldovan a fost de acord cu plecarea lui Rrahmani) Cu atât mai rău, atunci nici măcar mobilă nu e. E complet nemobilat acolo sus pe casă unde trebuie să fie mobilat.
Nu pot să cred, eu cred că nu a fost de acord, dar nu a avut niciun cuvânt de spus în fața domnului Șucu, care este obsedat de bani, este obsedat de creștere zero. Să nu aibă deficit, să capete imagine financiară”, a spus Iancu la gsp.ro.
Îl va trăda Şucu pe Şumudică?
De asemenea, Iancu presimte că Dan Şucu nu-i va da mână liberă noului antrenor al Rapidului.
Singurul profesionist care se află în aceste momente la Rapid este Marius Șumudică. La primul meci a așezat logic echipa, că n-a avut timp de altceva. A așezat fiecare jucător pe postul lui și le-a dat încredere. Eu nu cred în buna credință a lui Șucu la aducerea lui Șumudică.
Eu cred că e de rea-credință în continuare. Nu cred că îl va ajuta și că va face investiții. Șucu se va dovedi pervers în relația cu Șumudică. Nu va investi decât mediatic în Ianis Hagi și Andrei Ivan. Vreau dovezi să văd că Șumudică nu va fi lăsat să își rupă gâtul”, a mai spus Marian Iancu pentru gsp.ro.