CFR Cluj a învins Botoșaniul fără probleme, 3-0, duminică, în Superligă. Pentru ardeleni, a fost o repetiţie reuşită înaintea returului cu Pafos, din play-off-ul Conference League. În partida tur, clujenii s-au impus cu 1-0.
Laurențiu Rus, „secundul” lui Dan Petrescu la CFR, a vorbit după partida cu Botoșaniul, având în vedere că „Bursucul” a fost suspendat.
Presiune pe jucătorii din Gruia
Returul cu Pafos, din play-off-ul Conference League, este programat joi, 29 august, de la 20:00. Laurențiu Rus a afirmat că returul din Cipru este meciul sezonului pentru CFR.
„Este foarte importantă această victorie. Cele 3 puncte au fost vitale pentru noi. Îi felicit pe băieți pentru cum au evoluat în această seară. Am analizat foarte bine adversarul.
Știam că o să găsim spații de joc. Băieții s-au adaptat destul de bine și la starea terenului și au pus în practică ce le-am cerut. Păcat că nu au reușit să înscrie mai multe goluri, pentru că și-au creat șanse de gol. Suntem cu toții un grup. Suntem o familie. Muncim împreună zi de zi și nu ar trebui catalogați ca rezerve cei care au intrat astăzi.
Cei care intră în teren trebuie să își facă treaba cât de bine pot și astăzi au demonstrat că merită să îmbrace tricoul alb-vișiniu. Aceste jocuri din 3 în 3 zile sunt destul de dificile și consumă destul de multă energie, atât mentală, cât și fizică. Trebuie să gestionăm foarte bine acest aspect.
Cred că ne așteaptă cel mai important joc al sezonului. Pafos e o echipă mult mai bună pe teren propriu. E mult mai bună și mult mai agresivă, față de cum joacă în deplasare. În cupele europene au pierdut în deplasare jocurile, dar pe teren propriu au arătat forță. Au avut parte și de arbitraje bune”, a spus Laurențiu Rus.
CFR Cluj – Botoșani 3-0. Echipele de start:
CFR Cluj (4-3-3): M. Popa – F. Iacob, Bolgado, Rocha, Abeid – D. Djokovic, A. Fica, A. Păun – M. Kamara, Nkololo, L. Munteanu
Rezerve: Hindrich, Camora, V. Mogoș, V. Kun, Kresic, R. Filip, Artean, Tachtsidis, Deac, Korenica, Bîrligea, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
FC Botoșani (4-2-3-1): Kukic – Ale Diez, Matricardi, Miron, Șeroni – Florescu, Aldair – Bodișteanu, L. Fulop, Țigănașu – E. Lopez
Rezerve: E. Pap, Sadiku, Celea, Pavlovic, F. Junior, F. Adams, G. Romano, Mouaddib, G. David, Mitrov, Kaprof, Chică Roșă
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj)
Arbitru: Robert Avram / A1: Romică Bîrdeş, A2: Nicusor Marin
Arbitru VAR: Istvan Kovacs / Arbitru asistent VAR: Ciprian Danşa