În acest nou sezon din Seria A, Dennis Man (25 de ani) are parte de evoluții uluitoare. În victoria contra celor de la AC Milan, scor 2-1, atacantul de bandă a reușit să-și treacă în cont al doilea gol la Parma, ca debutant în Seria A.
Dennis Man continuă să uimească pe toată lume
În acest nou sezon, Dennis Man a reușit să marcheze pentru a doua oară în meciul cu AC Milan. Golul de debut în Seria A a fost împotriva celor de Fiorentina, scor final 1-1.
Performanța internaționalului român a fost analizat și de Florin Prunea. Fostul mare portar al lui Dinamo se declară uimit de evoluțiile fotbalistului de 25 de ani. Mai mult, acesta este convins că Man poate evolua la cel mai înalt nivel.
„Man mi se pare în momentul de față că este singurul jucător român care lasă senzația că poate să joace la un nivel extrem de înalt. Calitate din punct de vedere fizic, mi se pare un jucător complet.” a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
„Zici că nu-i român la cum arată și cum joacă. Zici că nu-i de-al nostru.” a adăugat jurnalistul Ștefan Beldie.
„Avem trei jucători români titulari în Serie A. Nu este puțin. De Răzvan Marin spunea și Mircea Lucescu că îi place că aleargă foarte mult. Face o așa treabă bună.
Avem și lucruri bune, și probleme. Mihăilă a jucat și el bine, dar Man este la un nivel foarte înalt. Să nu se accidenteze.” a mai precizat Florin Prunea.
Man, cea mai mare notă. Prestaţia lui Mihăilă, criticată
Românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă au fost titulari în victoria Parmei în faţa lui AC Milan, scor 2-1. Dacă fostul mijlocaş de la FCSB a marcat în minutul 2 şi a mai avut alte acţiuni frumoase, fostul oltean a primit a doua cea mai slabă notă din tabăra sa.
După acest meci, Parma se clasează pe 2, cu 4 puncte, în timp ce Milan ocupă locul 16, cu un punct. Românii au fost notaţi la extreme diferite. Fostul jucător de la FCSB a fost notat cu 7,5 de către cei de la Sofascore, cel mai mare calificativ de la Parma, la egalitate cu Almqvist.
Asta în timp ce Valentin Mihăilă a fost al doilea cel mai slab jucător din tabăra Parmei, cu 6,5, la același nivel cu Del Prato, după Sohm, 6,2.