VIDEO Poli Iași – Rapid 1-2. Marius Șumudică, victorie chinuită la primul meci! Două goluri fabuloase marcate în Copou!

Poli Iași și Rapid s-au duelat vineri seară în etapa cu numărul șapte din acest sezon de Superliga. Giuleștenii s-au impus destul de greu, cu scorul de 2-1, la debutul lui Marius Șumudică, într-o partidă în care s-au marcat două goluri de senzație, semnate de Rareș Pop, respectiv de Goncalo Teixeira.

Poli Iași – Rapid 1-2, în etapa a șaptea din Superliga

Final de meci!

Min. 83: La poarta cealaltă, Hasani nu l-a putut învinge pe Fernandez din poziție de 1 la 1!

Min. 81: Paradă incredibilă a lui Siegrist în fața lui Tailson!

Min. 78: GOL POLI IAȘI! Siegrist nu a mai putut interveni și la șutul fabulos trimis de Goncalo Teixeira, fără preluare, cu piciorul drept, de la circa 22 de metri, care a expediat mingea, cu boltă, direct sub transversală!

Min. 72: Burmaz a ratat o ocazie uriașă, singur cu portarul, după o pasă de senzație furnizată de Claudiu Petrila din flancul stâng, cu exteriorul piciorului drept!

Min. 53: GOL RAPID! Rareș Pop a marcat cu un șut superb, cu interiorul piciorului stâng la colțul lung, din marginea careului de 16 metri!

Min. 51: Siegrist a respins de sub transversală un șut deviat trimis din marginea careului de 16 metri!

A început repriza secundă!

Finalul primei reprize!

Min. 44: GOL RAPID! Alexandru Pașcanu a marcat cu o lovitură de cap plasată excelent din 4 metri, după o centrare perfectă furnizată de Claudiu Petrila din flancul stâng, la a doua bară!

Min. 41: Portarul Rapidului a blocat și șutul trimis de același Valentin Gheorghe la colțul scurt din flancul drept.

Min. 28: Siegrist îi salvează din nou pe giuleșteni, din poziție de 1 la 1 cu Valentin Gheorghe, iar ulterior s-a ridicat și fanionul de la margine.

Min. 26: Claudiu Petrila a fost blocat din apropiere de portarul Collado, după o neînțelegere în apărarea ieșenilor.

Min. 22: La poarta cealaltă, Siegrist a respins spectaculos peste la șutul puternic trimis de Gheorghiță!

Min. 19: Cristi Manea a trimis puțin peste poartă cu o lovitură de cap din 6 metri, după un corner executat de pe partea dreaptă.

Min. 8: Burmaz reușește să marcheze, dar golul său este anulat pe motiv de offside!

Min. 5: Siegrist a reținut fără probleme mingea șutată de Alin Roman din afara careului.

A început meciul!

Echipele de start:

Poli Iași: Fernandez – Soares, Samayoa, Morreira – Gheorghiță, Bordeianu, A. Roman, Atanasovski – Kamberi, V. Gheorghe
Rezerve: Ailenei, F. Ilie, Ispas, Ștefanovici, Itu, Miskovic, Carmo Teixeira, Goncalves, A. Ciobanu, A. Popa, Harrison
Antrenor: Tony

Rapid: Siegrist – Manea, Săpunaru, Pașcanu, Braun – Oaidă, Gojkovic – R. Pop, Papeau, Petrila – Burmaz
Rezerve: Aioani, Onea, Blazek, Borza, Iacob, El Sawy, Hasani, Micovschi, Jambor, Vulturar, Mendes, Ignat
Antrenor: Marius Șumudică


Știrea inițială:

În acest nou sezon al Superligii, Rapid are parte de un start dezamăgitor. Cât au fost sub comanda lui Neil Lennon, giuleștenii nu au reușit să obțină nicio victorie. În urmă cu câteva zile, tehnicianul nord-irlandez a fost demis, iar Marius Șumudică a ajuns noul antrenor principal al formației din Giulești. Așadar, „Șumi” vine cu o nouă imagine și vrea să readucă echipa sa de suflet acolo unde îi este locul.

În etapa anterioară, Poli Iași a reușit să o învingă pe FCSB, astfel elevii lui Tony da Silva vin cu un plus de încredere în fața celor de la Rapid. Până în acest moment al sezonului, Poli are 2 victorii, un egal și 3 înfrângeri. Cu șapte puncte acumulate până acum, Poli Iași este pe locul 9, o poziție excelentă pentru moldoveni.

Marius Șumudică, complimentat de Tony da Silva

Tony da Silva, tehnicianul portughez al moldovenilor, a susținut o conferință de presă, cu ocazia căreia a transmis câteva cuvinte despre omologul său.

Ulterior, principalul de la Iași a vorbit despre meciul din Copou. S-a arătat destul de încrezător în șansele elevilor săi de a ieși neînvinși de pe teren.

„Eu mă bucur că-l văd pe Marius Șumudică, un om care a avut o viață asemănătoare cu a mea, care are aceeași mentalitate cu a mea. A fost în Portugalia, a învățat limba portugheză, a respectat mult Portugalia și e respectat acolo. Eu încerc să fac aici ceea ce a făcut el în Portugalia. Îi doresc ce-i mai bun, dar nu vineri, când îmi doresc să câștig.

Rapidul e o echipă bună, cu jucători buni, în care s-au investit foarte mulți bani, care se gândește la titlu. Păcat pentru ei că nu sunt într-o formă bună, e mare presiune la ei. După ce au schimbat antrenorul va apărea un imbold psihic, toți jucătorii vor să arate lucruri bune noului antrenor. Noi trebuie să ne gândim însă la noi.

Nu avem buget mare, ci inimă și suflet mare. Când jucăm uniți, cu suflet, suntem puternici. Trebuie să ne gândim să câștigăm fiecare minge, fiecare meci”, a declarat Tony, la conferința de presă, conform gsp.ro.

Marius Șumudică, despre duelul cu Poli Iași

Șumudică va sta pe banca Rapidului pentru prima dată în meciul cu Poli Iași. Antrenorul a declarat că nu are foarte mult timp să pregătească echipa pentru meci, deoarece o să poată face doar un antrenament la București și unul la Iași.

„În două zile avem meci, eu am vizionat toate meciurie din Liga 1, de când a început sezonul. Nu trebuie să avem un singur sistem, nu am venit focusat pe unul, vreau să văd ce jucători am valizi, unii sunt cu probleme medicale, dar sunt adeptul meciului ofensiv.

Preiau echipa într-o situație delicată, jucăm la Iași, nu avem timp, fac primul antrenament azi, al doilea îl fac la Iași, unde nu pot să fac nimic. E o situație nu tocmai roz, dar sper să le transmit jucătorilor motivația și spiritul Rapidului. Avem jucători valoroși, lotul are valoare.

Nu pot să promit că o să câștigăm la Iași, dar voi merge să ne batem de la egal la egal. Pe Tony îl știu de la CFR Cluj. Mă aștept la un stadion plin. Vine Rapid, vine Șumudică și începe circul, am auzit de la voi. Nu o să înceapă niciun circ, fotbal și atât.

Îmi doresc locurile 1-3 și să ne batem pentru trofeu. Să fie cât mai lung drumul în Cupă. Toate echipele sunt periculoase, eu am învățat un lucru, e ușor să ajungi sus, dar e greu să te menții.” a declarat Marius Șumudică, potrivit sursei citate.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare