Brazilianul a fost dat afară de două echipe din România în doar două zile

Roger Junio (28 de ani) a fost pus pe liber de U Cluj, la doar două zile după ce brazilianul și-a reziliat contractul cu echipa de liga 2, Corvinul Hunedoara.

Universitatea Cluj a anunțat rezilierea contractului lui Roger. Brazilianul, care a mai fost legitimat în România la UTA Arad și CFR Cluj, tocmai plecase de la Corvinul. La echipa din Liga 2, mijlocașul ofensiv a ajuns pentru a ajuta echipa lui Florin Maxim în competițiile europene. Cum parcursul deținătoarei Cupei României a ajuns la final în Europa, jucătorul a fost pus pe liber de hunedoreni. Sergiu Buş, Desley Ubbink, Roger Junio şi Denis Hrezdac sunt cei patru fotbaliști la care a renunțat fosta echipă a lui Mircea Lucescu.

Roger, out de la U Cluj

Cu un început excelent de sezon, Ovidiu Sabău a considerat că nu mai are nevoie de serviciile lui Roger.

”Clubul nostru a ajuns la un acord de încetare a raporturilor contractuale cu jucătorul Roger Junio.

Sosit la ”U” la începutul anului 2024, Roger a bifat 21 de prezențe în tricoul echipei noastre în toate competițiile.

De la începutul sezonului actual, mijlocașul brazilian a evoluat sub formă de împrumut la Corvinul Hunedoara.

Mult succes, Roger!”, a transmis ”U” Cluj, pe Facebook.

  • 500.000 de euro este cota de piață a lui Roger Junio, potrivit Transfermarkt

U Cluj, fără eșec în acest start de sezon

”Șepcile roșii” au trei victorii și trei remize în acest start de sezon, iar Ovidiu Sabău speră ca jucătorii săi să ajungă la o constanță care să le asigure calificarea în playoff.

”Să-şi dorească să avem continuitate în rezultate şi în joc, contează foarte mult.

Asta ne dorim, dacă vrem alte obiective la acest club, trebuie să ai continuitate în rezultate. Nu avem voie să ne mulţumim cu ce am realizat. Tot ce s-a întâmplat frumos, deosebit, la jocul cu CFR, în 2-3 zile clar că am fost nevoiţi să uităm.

Sper să fi fost destul de convingător în discuţiile pe care le-am avut, cât de important este să ne concentrăm şi să avem acea stare de spirit pe care am avut-o cu o săptămână înainte de meciul cu CFR”, a spus antrenorul.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare