A vorbit Neil Lennon despre plecarea de la Rapid. Prima reacție a antrenorului scoțian după ce s-a zvonit că va fi înlăturat de patronul Dan Șucu EXCLUSIV

Aventura lui Neil Lennon în Giuleşti se apropie de final. Antrenorul nord-irlandez a avut, la Rapid, un start de sezon mult sub așteptări. Echipa a înregistrat cinci rezultate de egalitate şi o înfrângere. În acest context, Dan Şucu a decis că este momentul să se despartă de fostul tehnician de la Celtic Glasgow.

Foarte probabil, Marius Şumudică va prelua Rapidul, în cel mai scurt timp.

Reacţia lui Neil Lennon, în ziua despărţirii de giuleşteni

Antrenorul britanic şi-a negociat plecarea din Giuleşti pe parcursul zilei de marţi. Lennon ar urma să primească de la Dan Şucu o despăgubire de 400.000 de euro, în momentul semnării rezilierii.

Tehnicianul nord-irlandez a preferat să păstreze discreţia, dar a transmis un scurt mesaj, prin intermediul Sport pe Surse:

„Vă rog să mă scuzați, dar momentan nu pot face niciun comentariu”.

Este de aşteptat ca Neil Lennon să discute, pe larg, despre „divorțul” de Rapid şi despre aventura de doar două luni în România după oficializarea despărţirii.

Când au decis acţionarii concedierea lui Lennon

Dan Șucu și Victor Angelescu s-au enervat după ce l-au auzit pe Lennon spunând că rezultatele Rapidului sunt peste valoarea echipei și că mai are nevoie de jucători noi pentru a putea face o echipă puternică.

Dan Şucu, acționarul majoritar din Giuleşti, s-a pregătit din timp pentru o astfel de situație și a ținut ca în contractul lui Lennon să fie stipulate mai multe praguri de daune în caz de demitere, în funcție de momentul la care ar urma să se producă acest lucru.

Primul astfel de prag a fost setat pentru data de 1 septembrie și presupune despăgubiri în valoare de „doar” 400.000 de euro pentru britanic și colaboratorii săi în caz de demitere.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare