Dennis Man (25 de ani) a marcat un gl foarte frumos în prima etapă din Serie A, în Parma – Fiorentina, 1-1. În minutul 22, internaționalul român în vârstă de 25 de ani a deschis scorul pe „Ennio Tardini” cu o execuție de finețe, cu piciorul stâng la colțul lung din marginea careului de 16 metri.
Golul i-a impresionat pe spectatori, jurnalişti, dar şi pe şefii granzilor din Peninsulă.
Juventus, cu ochii pe Man
Specialiştii din fotbalul italian sunt de părere că Dennis Man ar fi o soluţie pentru Juventus.
”Dacă aș fi la Juve, aș face o încercare pentru Man. Jucătorul Parmei e bun, a dovedit-o la Europene și în prima etapă de campionat. Acesta este profilul de care e nevoie.
Poți cheltui 10-15 milioane de euro pentru a avea mai multe soluții chiar și pe banca de rezerve”, a notat Massimo Pavan, jurnalist apropiat de cei de la Juventus, preluat de Digisport.
Românul de 25 de ani s-ar mai afla şi în vizorul Borussiei Dortmund.
Dennis, poreclit Super Man
Reușita lui Dennis Man din această partidă, dar nu numai, ci și prestația generală avută de el în acest joc, au fost apreciate de către jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport, cei care au titrat în raport cu fotbalistul român: „Spuneți-i Super Man”.
De asemenea, reputata publicație italiană l-a desemnat pe jucătorul crescut de UTA drept „omul meciului” și i-a acordat nota 7 pentru evoluția avută contra Fiorentinei.
Dennis Man a fost recent inclus de noul selecționer Mircea Lucescu pe lista preliminară a stranierilor luați în calcul spre convocare pentru meciurile cu Kosovo și Lituania de la începutul lunii septembrie, primele pentru „tricolori” în campania din Liga Națiunilor, și în principiu ar urma să facă parte și din lotul final.