Tony da Silva a dezvăluit cum a reușit să învingă FCSB: „Le-am spus jucătorilor să facă asta”

Tony da Silva nu a exagerat deloc înaintea meciului FCSB – Poli Iași, atunci când a spus că își dorește ca echipa sa să obțină minimum un punct din partida disputată în Ghencea.

Gruparea din Copou a reușit chiar să se impună în fața campioanei României, scor 1-0, unicul gol al jocului fiind marcat de Mihai Bordeianu în minutul 27.

Tony da Silva, la finalul meciului FCSB – Poli Iași 0-1: „Meritam victoria în seara asta”

Desfășurarea meciului a fost influențată în mod foarte important și de eliminarea lui Darius Olaru, moment produs în minutul 36. Căpitanul echipei roș-albastre a văzut direct cartonașul roșu după ce l-a faultat foarte dur pe același Bordeianu.

La finalul partidei, Tony a explicat că secretul acestei victorii a fost reprezentat de faptul că le-a cerut fotbaliștilor săi pe tot parcursul meciului să practice un joc bazat pe atac.

„Meritam victoria în seara asta. Se vede, totuși, de ce FCSB a fost campioana României. Au calitate jucătorii lor. Am avut și noi multe oportunități. Am știut să suferim. Bravo la toată echipa! Era nevoie de descătușarea asta la Iași.

Am primit o deviere (n.r. s-a referit la golul marcat de Mihai Bordeianu). Bordeianu nu e prima dată când marchează din afara careului. Nu a fost chiar așa un meci frumos, per total. Nici gazonul nu prea mi-a plăcut.

Eu le-am spus jucătorilor să atace constant. Am avut mulți atacanți pe foaia de joc. Mie îmi place să joc ofensiv. Mie îmi place să propun un joc spectaculos, axat pe atac. E meritul lor. Felicitări că au luptat.

FCSB, chiar și în minus, a arătat că este o echipă de valoare. Le doresc succes să meargă cât mai departe în cupele europene”, a spus Tony da Silva la finalul meciului FCSB – Poli Iași 0-1.

Antrenorul formației din Copou parcă a simțit că jucătorii săi se vor ridica la un nivel înalt în acest duel

Înaintea acestei partide din Ghencea, la conferința de presă, antrenorul portughez în vârstă de 43 de ani spusese că nu concepe ca Poli Iași să nu obțină măcar un rezultat de egalitate în fața campioanei României.

„Ne creăm ocazii în timpul meciurilor, dar din păcate lipsa de concentrare ne pedepsește. Jucătorii au arătat până acum în campionat că știu să joace fotbal, dar au existat și niște greșeli copilărești. Cu FCSB vrem să facem cel mai bun meci posibil și să luăm trei puncte sau măcar un punct.

Sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție. Omrani a muncit bine în această săptămână, arată dorință de a ne ajuta. A avut o săptămână bună la antrenament. În curând va fi un ajutor foarte mare pentru noi”, a spus fostul fundaș dreapta.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare