Alexandru Mitriţă, poate cel mai în formă jucător din Superligă, în acest sezon, poate pleca în orice moment de la CSU Craiova. Dacă suma de transfer va fi pe placul conducerii, atunci atacantul de 29 de ani va părăsi Bănia.
Mihai Rotaru a dezvăluit înțelegerea fermă dintre el şi elevul lui Costel Gâlcă.
Gentlemen’s agreement între Mitriţă şi Rotaru
Patronul oltenilor a recunoscut că fotbalistul va fi greu de ţinut la CSU Craiova.
„Alexandru Mitriță este în acest moment jucătorul Universității Craiova. Acolo este un caz special… Mitriță cu siguranță că își dorește să rămână la Universitatea Craiova, este visul lui.
Desigur că sunt destul de importanți banii, mai ales când întri in a treia parte a carierei, dacă le considerăm astfel: 18-25, 25-30, 30-35. Sunt, nu că importanți, sunt foarte, foarte importanți. Aici e o chestie delicată… S-ar putea să avem surprize! Vom vedea.
Poate să fie o zi, pot să fie mai multe (n.r. până se va clarifica situația lui Alexandru Mitriță). Are o cotă importantă pentru că a făcut spectacol.
Mitriță poate să ajungă inclusiv în Vestul Europei! Nu știm, e un caz aparte… Dacă întotdeauna pentru noi e pe primul loc Universitatea Craiova, aici e puțin aparte. El a venit fără să ceară bani, a renunțat la foarte mulți bani la semnătură, a venit pe un salariu cât de cât decent în România și atunci noi trebuie să avem respect și să punem respectul pentru el la egalitate cu cel pentru Universitatea Craiova.
Este o înțelegere făcută acum un an de zile, nu este omenie. Am vorbit cu el și a spus că vine gratis, dar în condițiile în care va avea o ofertă să fie lăsat sa plece.
«Îți convine, vin, nu îți convine, nu vin». Aici nu este vorba de omenie, ci de o tranzacție și de consecințele ei”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Ar putea pleca şi Alexandru Crețu
Alexandru Crețu (32 de ani) o poate părăsi pe Universitatea Craiova chiar în această vară și să prindă transferul carierei sale. Mijlocașul central are pe masă o ofertă avantajoasă din punct de vedere financiar din zona arabă.
În zilele următoare, urmează ca detaliile să fie puse la punct pentru înțelegerea lui Crețu. Astfel, sunt șanse foarte mari ca mutarea să aibă loc.