Adio, transfer! Primele efecte după eliminarea FCSB-ului din Champions League: „La revedere”

FCSB a fost eliminată din turul trei preliminar al Champions League, iar visul lui Gigi Becali de a ajunge în grupele celei mai importante competiții intercluburi din Europa a fost spulberat de Sparta Praga.

FCSB a renunțat la transferul lui Karlo Muhar

În cazul în care ar fi ajuns în grupele Champions League, Gigi Becali plănuia să mai facă anumite transferuri importante. În această vară, FCSB i-a adus pe David Kiki, Daniel Popa, Marius Ștefănescu, William Baeten și Florin Tănase, însă afaceristul din Pipera consideră că lotul său mai are nevoie de întăriri.

Unul dintre cei aflați pe lista lui Gigi Becali a fost Karlo Muhar, de la CFR. În cele din urmă, mijlocașul nu va mai ajunge la FCSB, chiar dacă patronul echipei anunțase că este dispus să plătească nu mai puțin de 3 milioane de euro pe jucătorul din curtea rivalei.

„Muhar e războinic, dar la revedere. Dacă ne calificam în Liga Campionilor, îi făceam ofertă, dar nu îi făceam ofertă de 3 milioane, ci de două. Ei au vrut 1,5, le-aș fi dat 500.000 în plus”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.

Gigi Becali a pierdut banii din Champions League

Înaintea meciului retur cu Sparta Praga, Gigi Becali își făcea planuri cu sumele importante din Champions League. Acum, patronul FCSB-ului se vede nevoit să-și recalculeze banii, asta deoarece câștigurile se schimbă odată cu eliminarea din cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.

Gigi Becali visa la 50 de milioane de euro, iar acum va fi nevoit să se mulțumească cu doar 10 milioane de euro.

Dacă pierd, pierd pe mâna mea. Eu am acum o supărare. Eu am văzut argumentele acum. Nu funcționează. Cu ei am ajuns până aici, dar trebuie să facă ce trebuie de acum. Nu e mare diferența de bani față de Champions League. Dacă treceam acum și jucam play-off și intram în Europa League aveam 5 milioane de euro în plus.

Cam așa, spre 10 milioane de euro. Lasă că sunt buni și ăștia. Ne ducem spre 10 milioane oricum. Vreau să câștig bani, v-am spus totul. Dacă e vorba de bani cum să renunț? Poți să ajungi în primăvara europeană și să mai iei niște milioane. Orice victorie mai este vreo 800.000 de euro. Nu sunt bani? Tot ce se face, se face numai pentru bani. Vreau bani ca să fac o echipă puternică„, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare