Marți, 12 august, Al-Gharafa a jucat împotriva celor de la Al-Ahli Dubai, în play-off-ul pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor Asiei.
Florinel Coman, titular incontestabil la Al-Gharafa
Așa cum s-a întâmplat și în prima etapă din Qatar, Florinel Coman a fost titularizat la Al-Gharafa, de această dată însă într-un meci care contează pentru cea mai importantă competiție intercluburi din Asia. Fostul fotbalist al FCSB-ului este folosit în flancul stâng al atacului, aceeași poziție pe care evolua și la campioana României, într-un sistem de 4-2-3-1.
Florinel Coman a fost susținut din tribune de către soția sa, Ioana, dar și de către fetița celor doi. Micuța a apărut îmbrăcată în tricoul tatălui său de la Al-Gharafa, după cum se poate observa în imaginea de mai jos.
„Haide, tati, haide”, a scris soția lui Florinel Coman, pe Instagram.

Gigi Becali, victima hackerilor după transferul lui Florinel Coman în Qatar
Chiar dacă a trecut mai bine de o lună de atunci, Gigi Becali a anunțat că nu a primit banii pe transfer. Mai mult, patronul FCSB-ului a dezvăluit că suma trimisă de Al-Gharafa a ajuns în contul unor hackeri din Vietnam, iar în momentul de față așteaptă ca FIFA să rezolve situația.
Un caz identic cu cel al lui Florinel Coman s-a petrecut între Fenerbahce și Empoli, în anul 2019. Atunci, turcii l-au transferat pe Miha Zajc, însă ultima tranșă, în valoare de aproximativ 800.000 de euro, nu a mai ajuns la clubul italian, ci în conturile unei firme din Olanda.
Pe 25 septembrie 2020, Fenerbahce a primit un e-mail de la Empoli pentru ultima tranșă din transfer, urmat imediat de un mesaj fals de la o altă adresă. În al doilea mail, lui Fenerbahce i s-a transmis să ignore mailul anterior și să trimită banii către adresa din al doilea document, care conținea numele persoanei de contact de la Empoli, însă avea o literă schimbată la finalul adresei de mail.
Fenerbahçe și-a dat seama că banii au fost transferați într-un cont greșit. Clubul a cerut suma înapoi, iar incidentul a ajuns în judecată. Oamenii legii au decis că nu există un acord valabil între Fenerbahçe și inculpați, iar acestora din urmă li s-a ordonat să restituie suma transferată către Fenerbahçe, plus cheltuielile de judecată.
Tot procesul a durat însă aproximativ 2 ani. Mai mult, membrii companiei olandeze au fost condamnați la 18 luni de închisoare pentru delapidare.