Reacția lui Alexandru Chipciu, după egalul cu Petrolul: „E clar că suferim”. Decizia luată de Ioan Ovidiu Sabău

Universitatea Cluj a remizat pe terenul celor de la Petrolul, 0-0, în etapa cu numărul 5 din Superliga.

La finalul partidei, Alexandru Chipciu a recunoscut că rezultatul este unul echitabil, ținând cont de desfășurarea meciului. Fotbalistul de la Universitatea Cluj crede că ardelenii trebuie să mai lucreze la anumite capitole, însă, una peste alta, este de părere că locul trei este unul foarte bun în momentul de față pentru trupa lui Ioan Ovidiu Sabău.

”Un meci disputat. Am avut și noi momente, dar și ei. E un rezultat echitabil, părerea mea. Clar că fiecare meci e diferit, alt stil de joc, alte formații. Prima repriză mi s-a părut cam greoaie și pentru noi, dar și pentru ei. În a doua repriză au fost faze și faze. Am controlat mai mult, dar apoi am intrat în jocul lor de contraatacuri și dueluri. E clar că suferim pentru că noi nu antrenăm asta, noi antrenăm jocul cu mingea. 

Și anul trecut am fost la un minut de play-off. În fotbal e relativ totul ca și în viață. Se pare că suntem mai competitivi ca lot față de anul trecut. Să nu uităm că în 5 meciuri am jucat 4 deplasări și suntem pe podium. Să nu fim răutăcioși, clar sunt lucrurile bune. 

Am făcut o eroare ca echipă la acea ultimă fază, dar ăsta e fotbalul, mai și greșești. Cred că suntem jucători cu experiență și sperăm să fim tot mai buni”, a spus Alexandru Chipciu. 

Ioan Ovidiu Sabău a anunțat noi transferuri la Universitatea Cluj

”Pierdem multe mingi. Le dăm posibilitatea să vină pe contraatac. Să înțeleagă anumiți jucători principiile de joc indiferent de situația în care se află. Trebuie să ne facem jocul. Ar trebui încet încet să se vadă o îmbunătățire.

Vor mai veni jucători, 2-3 jucători. E important să îi aducem la o formă bună pe cei care au venit destul de târziu și nu sunt la cel mai înalt nivel.

Lotul arată bine, jucătorii arată bine. Nu aș vrea să vină la ”U” Cluj și să spună că locul 8-9-10 este bun. Nu este bine acolo. Nu aratăm ca o echipă de play-off acum”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la flash-interviu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare