„Să-i spună cineva” Ilie Dumitrescu trage un semnal de alarmă pentru Neil Lennon! „Are ținută de echipă mică”

În noul sezon al Superligii României, Rapid are parte de un start dezamăgitor. În cinci meciuri, giuleștenii au remizat de patru ori și au fost învinși o singură dată. Odată ce a văzut ce se petrece la Rapid, Ilie Dumitrescu (55 de ani) i-a atras atenția tehincianului Neil Lennon (53 de ani).

Ilie Dumitrescu, „Asta trebuie să înțeleagă Lennon”

În momentul de față, Rapid este singura echipă din campionat care nu a obținut nici măcăr o singură victorie. Rezultatele nefavorabile și jocul slab au provocat fanii Rapidului să aibă un comportament urât față de echipa pe care o iubesc. După rezultatele dezastruoase din ultimele partide, unii dintre suporterii giuleșteni au cerut demisia antrenorului Neil Lennon.

Evoluția echipei din ultimele meciuri l-au făcut pe Ilie Dumitrescu să aibă părerea că, în momentul de față, Rapid arată ca o echipă mică. Mai mult decât atât, fostul fotbalist al României, l-a avertizat pe Neil Lennon că trebuie să ridice nivelul echipei sale cât mai rapid, mai ales că sub comanda sa are un lot alcătuit din jucători de valoare.

Rapid are ținută de echipă mică. Momentele de joc bun sunt foarte puține, asta trebuie să înțeleagă Lennon. Sezonul trecut, Rapid a jucat foarte bine până în play-off. În repriza a doua cu Buzău (n.r. Rapid a remizat, 1-1) nu a mai contat.

Cu Petrolul la fel (n.r. Rapid a pierdut, 0-1)! Asta trebuie să înțeleagă Lennon. Să-i spună cineva că Rapid nu e echipă mică, are alte obiective. A arătat mai bine echipa cu Iosif (n.r. Mihai Iosif) când a promovat. Și Iosif nu a avut jucătorii ăștia.” a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Reacția scoțienilor, după ce au văzut agitația de la Rapid

Situația incertă a lui Neil Lennon a ajuns subiect de discuție și în Scoția, iar britanicii au reacționat. Jurnaliștii au evidențiat parcursul slab al Rapidului, dar și faptul că presiunea în jurul tehnicianul este din ce în ce mai mare, mai ales că urmează derby-ul cu Dinamo.

Neil Lennon a insistat că nu are nicio intenție să renunțe la Rapid București și că este la club pentru un proiect pe termen lung. Rapid a devenit singura echipă din România care nu a câștigat niciunul dintre primele cinci meciuri din campionat.

Fostul antrenor al lui Celtic și Hibs s-a întors în România după trecerea în neființă a mamei sale, săptămâna trecută, și a preluat conducerea echipei sale într-un meci încheiat la egalitate, 1-1, cu Gloria Buzău. A fost a patra remiză în primele cinci meciuri, celălalt rezultat fiind o înfrângere.

În acest moment, Rapid este pe locul 12. Este singurul club din clasamentul de 16 echipe al României fără victorie. Rapid se confruntă duminică cu rivalii de la București, Dinamo, iar Lennon insistă că nu va pleca nicăieri, în ciuda presiunii care crește asupra lui.„ au scris scoțienii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare