EXCLUSIV Continuă coșmarul pentru Dorin Rotariu! Ce face fotbalistul dat afară de Gigi Becali, după 4 luni: „Se antrenează pe la București”

Dorin Rotariu (29 de ani) este liber de contract din luna februarie, atunci când a fost pus pe liber de către Gigi Becali (66 de ani).

Dorin Rotariu, viitor incert la ora actuală: „Are unele rețineri de a mai merge la o altă echipă”

Dorin Rotariu se numără printre experimentele eșuate ale lui Gigi Becali la FCSB. Deși a fost adus ca o mare lovitură la campioana României, atacantul nu a primit prea multe șanse și a intrat rapid în dizgrația afaceristului din Pipera.

Aventura de la FCSB continuă să-l „bântuie” și acum pe Rotariu, care, în ultimele luni, s-a antrenat alături de Poli Timișoara și Gloria Bistrița, ambele formații din Liga 3.

Despre situația fotbalistului a vorbit unchiul său, Iosif Rotariu. Fostul mare jucător al României a recunoscut că nepotul său nu traversează cel mai bun moment, însă continuă să se antreneze, pentru a rămâne conectat în cazul unei oferte.

Toată lumea îl așteaptă, inclusiv eu. Se antrenează pe la București, nu știu exact. Nu prea am mai vorbit în ultima perioadă. A fost la Bistrița și, dacă eu rămâneam, atunci ar fi început antrenamentele acolo cu mine. Așteaptă ceva din străinătate, știu că se antrenează în fiecare zi.

A fost dezamăgirea prea mare, nu se aștepta la modul de comportament de acolo (n.r. de la FCSB). Are unele rețineri de a mai merge la o altă echipă, dar are viitorul înainte. Eu cred că va reveni în scurt timp„, a spus Iosif Rotariu, pentru Sportpesurse.ro.

Gigi Becali: „Transferul ăsta a fost ideea mea”

De-a lungul carierei, Dorin Rotariu a mai evoluat pentru Poli Timișoara, Dinamo, Club Brugge, Mouscron, AZ Alkmaar, Ludogoreț, Astana și Atromitos.

Am reziliat cu Rotariu. Gata, a plecat. A înțeles până la urmă situația. Și-a dat seama că e mai bine pentru el să meargă în altă parte unde va putea să joace. Cum l-am convins să reziliem?

Nu vreau să mai intru în detalii. Ce să mai vorbesc despre el? Asta e! Nu mi-a ieșit, și cu asta, basta. Nu m-a forțat nimeni să îl aduc. Transferul ăsta a fost ideea mea”, spunea Gigi Becali, potrivit ProSport.

  • 10 meciuri și un gol a adunat Dorin Rotariu în tricoul echipei naționale a României.
  • 350.000 de euro este cota de piață a lui Dorin Rotariu, conform transfermarkt.de.
  • Ultimul gol oficial marcat de către Rotariu datează din 20 februarie 2023, în tricoul lui Atromitos, în victoria contra celor de la Levadiakos, scor 1-0.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare