Florinel Coman (26 de ani) a debutat într-un meci oficial pentru Al-Gharafa, în remiza cu Al-Khor, scor 0-0.
Florinel Coman și-a luat antrenorul personal cu el în Qatar
Plecat de la FCSB în luna iulie, Florinel Coman a jucat în prima etapă din Qatar, însă nu a putut fi decisiv pentru formația sa. Pentru a impresiona și la Al-Gharafa, internaționalul român a luat o decizie importantă și l-a adus alături de el și pe Dan Curtifan, antrenorul său personal.
Acesta din urmă a fost prezent la meciul cu Al-Khor, iar sâmbătă a postat o fotografie cu Florinel Coman din sala de forță. Cei doi colaborează de o bună perioadă de timp, iar „Mbappe de România” s-a transformat fizic sub comanda acestuia, astfel că a decis să continue antrenamentele personale, chiar dacă a plecat din țară.
Cel mai probabil, cei doi vor lucra de la distanță de acum înainte, însă Florinel Coman va continua să fie monitorizat zilnic de antrenorul său.

Gigi Becali nu a primit nici acum banii pentru Florinel Coman
În aceste condiţii, patronul campioanei susţine că, potrivit acordului de transfer, va mai cere 1 milion de euro, adică afacerea Florinel Coman ar ajunge la peste 6 milioane de euro.
„Ei zic că au dat banii, dar au fost păcăliți și au virat banii în Vietnam. Nu am primit banii pe Florinel Coman. Ei ne-au spus că au trimis banii, însă i-au trimis în Vietnam. Ei așa au zis. Nouă trebuie să ne plătească șase milioane acum, i-am dat la FIFA, a mai fost ceva cu echipa asta, cu Keșeru.
Noi le-am trimis contul, îl aveau, sunt date electronice. Ei ne-au spus că le-am trimis factură, dar niște hackeri au spart mail-urile și le-au trimis alt număr de cont… Vrăjeală!
I-am reclamat la FIFA, să ne mai dea un milion, e bine pentru noi într-un fel… o să luăm 6 milioane! Ei au spus că au început ancheta, ce ne interesează pe noi?!
Noi trebuie să primim banii până pe 31, dacă nu, trebuie să ne plătească încă un milion, e clauză penală. I-am dat la FIFA”,”, a spus Gigi Becali, potrivit Digisport.