Louis Munteanu a suferit din cauză că Edi Iordănescu l-a lăsat acasă, înainte de EURO 2024: „Nu m-a sunat nimeni, nu am vorbit cu selecționerul”

Telenovela verii, Louis Munteanu, s-a încheiat. Atacantul în vârstă de 22 de ani a ales să se transfere la CFR Cluj, care a plătit şi cea mai mare sumă pentru achiziţia de la Fiorentina, aproximativ 2,3 milioane de euro.

Fostul elev al lui Gică Hagi la Farul trăieşte însă cu o mare dezamăgire: că a ratat EURO 2024. Edi Iordănescu nu l-a convocat pentru turneul final din Germania.

Louis Munteanu se aştepta la o convocare

Noul jucător din Gruia a mărturisit sincer: se aştepta să facă parte din lotul lui Iordănescu jr.

„Mă așteptam! Din păcate nu am fost acolo, am fost puțin afectat, dar ce puteam să fac de acasă? Trebuia să muncesc mai mult, înseamnă că nu am evoluat destul de bine. Chiar îmi doream foarte mult să fiu acolo, dar dacă așa a decis Mister, chiar nu mai aveam ce să fac…

Nu m-a sunat nimeni, nu am vorbit cu selecționerul, nici cu altcineva din staff. M-am uitat la meciurile naționalei, chiar am fost bucuros pentru băieți, au făcut un European foarte bun. Am fost alături de ei de acasă. Chiar mă bucur pentru ei”, a spus Louis Munteanu pentru fanatik.ro.

Nu i-a răspuns la telefon lui Becali

Louis Munteanu a rupt tăcerea și a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în această vară. A recunoscut că a fost sunat personal de către Gigi Becali, însă nu a vrut să-i răspundă, iar mai apoi a explicat ce l-a făcut să aleagă transferul la CFR Cluj.

„CFR Cluj m-a dorit cel mai mult. Când am auzit ce ofertă au făcut şi cum s-au comportat cu mine toţi de aici înainte să vin şi cum au vorbit, am spus că aici este locul meu şi voi da 100% pentru această echipă.

Când am văzut oferta lor, vă daţi seama că am spus din prima ‘da’. Nu a depins doar de mine. Ei au plătit cel mai mult şi aşa cum am mai spus mă simt foarte bine aici şi cu siguranţă o să am evoluţii foarte bune aici.

Şi el (n.r. Neluţu Varga) a fost un factor principal pot spune. L-am simţit cu adevărat că mă doreşte aici. Am vorbit cu el, mi-a spus ce planuri are cu mine. Chiar mi-a făcut placere.

FCSB, în primul rând, nici nu a plătit bani pentru transfer. Au plătit bani, dar nu precum cei de la CFR Cluj. Oferta CFR-ului a fost mult mai mare. Gigi Becali mi-a dat în urmă cu ceva timp telefoane, dar nu i-am răspuns”, a declarat Louis Munteanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare