Fiind liber de contract, Florin Bratu (44 de ani) a semnat cu Academia CS Dinamo București, unde va ocupa postul de antrenor principal.
Florin Bratu, noul antrenor de la CS Dinamo
După ce a plecat de la Karmiotissa, Bratu a negociat și cu Dinamo din primul eșalon al României, însă aceștia nu au ajuns la un acord comun.
Așadar, în cursul zilei de luni, 5 august, CS Dinamo a anunțat prin intermediul online transferul lui Florin Bratu pe banca tehnică a dinamoviștilor.
„Florin Bratu este noul antrenor principal al primei echipe din cadrul Academiei de Fotbal CS Dinamo București, a anunțat Ionel Dănciulescu, manager coordonator în cadrul clubului, prin intermediul platformelor oficiale de comunicare.
Ultima oară la Karmiotissa (2023-2024), în prima ligă a campiontului din Cipru, Florin Bratu (44 de ani) s-a alăturat Academiei Dinamo într-un proiect unic, în Ștefan cel Mare, pentru formarea și dezvoltarea fotbalului dinamovist.
Licențiat PRO, Florin Bratu și-a început cariera de antrenor în urmă cu 10 ani.
A antrenat echipele Dinamo 2 (2014-2015), CS Tunari (2015-2016), Dinamo U19 (2016-2017), România U18 (2017-2018), Dinamo (2018), Aerostar Bacău (2018-2019), Turris Turnu Măgurele (2019), Concordia Chiajna (2020) și echipa națională sub 21 de ani a României (2021-2022).
Cu Dinamo U19, «Bratone» a câștigat în Liga Elitelor U19, acum Liga de Tineret, cea mai importantă competiție pentru juniori organizată în România, precum și Supercupa României U19.” au transmis cei de la CS Dinamo.
„Dinamo este acasă”
Odată ce a ajuns antrenorul principal de la CS Dinamo, Bratu a oferit o primă reacție.
„Dinamo reprezintă o mare provocare pentru mine. Am jucat la Dinamo, am antrenat în prima ligă, i-am pregătit pe juniori. Dinamo este acasă. Sunt aici pentru a forma tineri să facă pasul spre fotbalul mare, spre performanță.
Le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom forma o academie de campioni în Ștefan cel Mare.” a transmis fostul fotbalist de la Dinamo pe pagina de Facebook a celor de la CS Dinamo.