BREAKING NEWS Mircea Lucescu a acceptat postul de selecționer al României! Când se face anunțul

Luni, 5 august, Mircea Lucescu a mers la sediul FRF pentru a purta discuțiile decisive, în vederea preluării funcției de selecționer al României.

FRF va anunța, astăzi, decizia

Mircea Lucescu a ieșit de la negocieri undeva după ora 14:00, însă nu a dorit să ofere vreo declarație. Potrivit Sport.ro, antrenorul ar fi bătut palma cu FRF și urmează să fie anunțat astăzi ca fiind noul selecționer al României.

Cel mai probabil, cele două părți au discutat astăzi despre strategia primei reprezentative, dar și despre cea de la loturile de tineret, precum și despre obiectivele României în viitorul apropiat.

Mircea Lucescu a fost pus într-o situație delicată. Soția sa nu este foarte încântată de ideea că antrenorul va reveni pe bancă, la fel cum susțin și apropiații săi, însă Il Luce a considerat că este momentul oportun de a reveni pe banca naționalei României.

Mircea Lucescu va disputa primele sale meciuri pe banca primei reprezentative la începutul lunii septembrie, când începe Liga Națiunilor. România face parte dintr-o grupă alături de Kosovo, Lituania și Cipru.

Mircea Lucescu face un compromis financiar pentru a prelua naționala României

Pentru a prelua naționala României, Mircea Lucescu va trebui să renunțe însă la pretențiile financiare. FRF i-a propus un contract în valoare de 27.000 de euro lunar, plus un bonus de 200.000 de euro, dacă se califică la Cupa Mondială din 2026.

Mircea Lucescu va încasa astfel cel mai mic salariu din ultimii 20 de ani. Ca o comparație, Il Luce câștiga la Șahtior aproximativ 4 milioane de euro anual și a stat 12 ani pe banca ucrainenilor.

Apoi, a urmat experiența de la Zenit, unde era remunerat cu 5 milioane de euro pe an. La național Turciei, Mircea Lucescu a încasat 2.5 milioane de euro anual, iar la Dinamo Kiev câștigul său a scăzut până la 1.2 milioane de euro pe sezon.

Acum, Mircea Lucescu ar urma să primească 324.000 de euro anual din partea FRF, o sumă mult mai mică decât cea obișnuită de către marele antrenor român.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare