Dan Petrescu, dărâmat după eșecul cu U Cluj: ”Rezultatele astea ne dau peste cap!” A fixat imediat obiectivul, pentru a redresa CFR-ul

Dan Petrescu (56 de ani) a declarat la finalul partidei cu U Cluj că trebuie să redreseze imediat echipa, pentru a nu pierde ritmul în lupta pentru campionat. Antrenorul lui CFR Cluj a fixat obiectivul imediat al echipei din Gruia.

CFR Cluj a pierdut derby-ul cu U Cluj, 2-3, după un meci în care oaspeții au revenit spectaculos pe tabelă. La final, jucătorii din Gruia nu și-au ascuns supărarea. Despre frustrare a vorbit și Adi Păun, cu atât mai mult cu cât mijlocașul a deschis scorul cu o foarfecă fabuloasă.

Dan Petrescu a fixat obiectivul imediat al lui CFR Cluj

Imediat după eșecul cu U Cluj, Dan Petrescu a a anunțat că vrea o victorie în Europa și una în campionat, pentru a redresa imediat echipa. Mai mult, ”Bursucul” a declarat că obiectivul primordial al lui CFR Cluj este calificarea în grupele Conference League.

Apoi, ”Bursucul” a vorbit despre revenirea cât mai rapidă în cursa pentru campionat.

”E clar, când schimbi zece jucători meci de meci, se vede. Acest lucru nu îl fac pentru că e o regulă. Asta este Europa, trebuie să sacrificăm meciurile din campionat. Și așa am jucat bine.

La pauză am vorbit numai de faze fixe. Am avut niște ocazii incredibile. Cred că un scor egal era mai normal. Am jucat în zece cred că vreo 15 minute.

Nu cred că trebuia să fie rezultatul ăsta. Rezultatele astea ne dau peste cap. Nu avem ce face, trebuie să băgăm două echipe. Am pierdut un jucător, sper să nu fie mai mulți.

Știți că Europa este foarte importantă pentru noi. Trebuie să ajungem în grupe. Trebuie să lucrez mult la moralul jucătorilor. O victorie în Europa și una în campionat ne-ar readuce moralul”, a spus Dan Petrescu la finalul partidei.

ECHIPELE DE START:

CFR CLUJ (4-3-3): Sava – Thaqi, Graovac, M. Ilie, Simao Rocha – Artean, K. Keita, Fică – Postolachi, L. Munteanu, Ad. Păun (cpt.)

Rezerve: Hindrich – Camora, Mogoș, Kresic, Boben, Muhar, Tachtsidis, Deac, Nkololo, Korenica, Bîrligea, Michael
Antrenor: Dan Petrescu

U CLUJ (4-2-3-1): Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu (cpt.) – Ov. Popescu, Bic – Rață, Nistor, Thiam – Blănuță

Rezerve: Gorcea – Oancea, Șt. Andrei, B. Mitrea, G. Simion, Codrea, Moraru, Șfaiț, R. Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Kis
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitru: Radu Petrescu
Asistenți: Mircea Grigoroiu, Sebastian Gheorghe
Arbitru VAR: Andrei Chivulete
Arbitru AVAR: Marius Marica
Stadion: Dr. Constantin Rădulescu

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare