FCSB continuă mutările din această vară, iar campioana României este aproape să se despartă de un nou fotbalist.
David Popa urmează să fie împrumutat la Poli Iași
Ultimul care a plecat a fost Alexandru Maxim, portarul de 17 ani care a fost împrumutat la FC Voluntari. Același lucru urmează să se întâmple și cu David Popa, tot de 17 ani, care va fi cedat temporar unei alte formații din Superliga.
Potrivit Golazo.ro, David Popa va evolua un sezon pentru Poli Iași. Oficialii FCSB-ului vor să adopte acceași strategie ca și în cazul lui Alexandru Musi, cel care a fost împrumutat doi ani, iar în momentul de față face parte din planurile primei echipe.
David Popa a evoluat 45 de minute în acest sezon contra celor de la AC Virtus și a arătat că este talentat, dar și că are deja o dezinvoltură în jocul său.

Decizia luată de Vlad Chiricheș
Pentru a scăpa de accidentări, Vlad Chiricheș a decis să apeleze la un specialist în nutriție și alimentație, totul pentru a-l ajuta să aibă un stil de viață cât mai sănătos, dar și o carieră cât mai lungă. De aproximativ 9 luni, fotbalistul FCSB-ului colaborează cu Fabius Antal, o persoană cunoscută în România, care lucrează cu mai mulți sportivi cunoscuți din Superliga României.
Pe lângă Vlad Chiricheș, prin mâna lui Fabius Antal mai trec Alexandru Chipciu, Sergiu Hanca sau Ionuț Panțîru.
„Vlad Chiricheș este etalonul programului nostru. Nu am întâlnit un nivel atât de ridicat de disciplină și dedicare, urmat de Alexandru Chipciu. În cazul lui Vlad, colaborarea noastră de peste 9 luni ne-a permis să dezvoltăm un profil extrem de detaliat. Cel mai important factor este nivelul de energie.
Când ești tânăr, energia există, dar dacă nu faci totul corect, uzura este mult mai mare. Prin monitorizare constantă, am descoperit episoade frecvente de hipoglicemie, o problemă întâlnită la toți atleții, dar care duce la accidentări, epuizare și recuperare deficitară. Soluția nu este doar „să mănânci mai mult”, ci să reglezi aportul de carbohidrați și fibre la momente specifice ale zilei, optimizând pompele de potasiu și sodiu pentru a maximiza funcționarea ATP-ului din creier.
Procesul este complex și precis. În cazul unei accidentări, în 24 de ore formăm o comisie de ultra-specialiști, inclusiv internaționali, pentru a lua cea mai bună decizie, scopul fiind recuperarea rapidă și sigură a atletului. Alexandru Chipciu are alte variabile cu care lucrăm.
Chiar dacă manifestarea problemelor este similară, abordarea este diferită pentru că problema se manifestă diferit. Rezultatele sunt clare: Vlad nu mai simte oboseala în timpul antrenamentelor, funcționând acum ca un tânăr de 25 de ani„, a spus specialistul Fabius Antal, pentru Sportpesurse.ro.