Cristi Chivu (43 de ani) a fost un mare fotbalist, iar, în prezent, urmează cariera de antrenor și este unul dintre românii de la care se așteaptă foarte multe.
Giovanni Becali: „A venit, am dat noroc și nici nu m-am uitat la el”
În trecut, Cristi Chivu a colaborat cu Giovanni Becali, însă cei doi nu își mai vorbesc în momentul de față. Totul a pornit din anul 2014, atunci când actualul tehnician a ales să colaboreze cu agentul Pietro Chiodi, după ce frații Becali au ajuns în spatele gratiilor.
La nunta lui Ianis Hagi, Cristi Chivu a venit să-l salute pe Giovanni Becali, însă acesta din urmă nu a dorit să discute cu fostul căpitan al naționalei României.
„Chivu, un trădător, a semnat cu Chiodi. La nunta lui Ianis, a venit, am dat noroc și nici nu m-am uitat la el. Înainte să îl numesc trădător, m-am gândit ca nu cumva să fie de la lovitura la cap. Și Chiricheș tot un trădător. Nu mai colaborez cu Chivu, să îi găsească Chiodi echipă să antreneze”, a declarat Giovanni Becali, potrivit Digi Sport.
Pietro Chiodi este un impresar cunoscut în Italia
Gigi Becali a insistat pentru aducerea lui Louis Munteanu, însă atacantul a ales-o pe rivala din Gruia. Patronul FCSB-ului a dat vina pe agentul atacantului român, despre care a spus că a negociat în același timp și cu CFR Cluj.
Pietro Chiodi este un cunoscut impresar italian, care îi reprezintă printre alții pe Răzvan Marin, Vlad Chiricheș, Ciprian Tătărușanu, dar și pe antrenorii Cristi Chivu sau Răzvan Lucescu.
Recent, Gigi Becali a spus că, în viziunea sa, agentul FIFA „a mers la două capete” și, în plus, l-a acuzat pe acesta că în tot timpul l-a asigurat pe el că Louis Munteanu va ajunge în cele din urmă la FCSB, în timp ce el negocia și cu gruparea din Gruia această afacere.