Adrian Rădulescu a sosit la București alături de David Popovici (19 ani). Antrenorul principal al proaspătului campion olimpic a preluat din discursul sportivului și a lansat un nou atac la adresa politicienilor.
”Sunt convinsă că nu vor mai trece încă 20 de ani”, a declarat Camelia Potec, despre seceta de medalii pe care a traversat-o înotul românesc până la apariția lui David Popovici. Pentru a ritmul cu lumea, sportul trebuie să fie finanțat și să devină una dintre prioritățile politicienilor, este convins și antrenorul lui David Popovici.
Visul antrenorului lui David Popovici
Așteptați de jurnaliști la aeroportul Henri Coandă, David Popovici și ai lui nu au avut parte și de felicitările politicienilor.
Adrian Rădulescu nu și-a ascuns visul ca toți copiii din România să învețe să înoate.
”Aș vrea să ne antrenăm în nerăbdare. Să nu mai așteptăm alți 20 de ani pentru astfel de momente. Pentru asta ar trebui să facem un efort colectiv. Eu am un vis, dacă îmi permiteți.
Eu aș dori că în România toți copiii să știe să înoate. Mai mult, să fie cât mai accesibil înotul, cum e în multe țări din Europa. Asta ne va asigura continuitate în ceea ce privește rezultatele.
Am văzut că toată lumea a preluat situația bazinului de la Lia Manoliu. Vreau să spun că David are condiții, putem merge la Dinamo. Dar nu toți copiii din România au.
Dacă vrem să avem rezultate în continuare, va trebui să construim o echipă de înotători. Pentru asta avem nevoie de condiții de pregătire comparabile cu cele din vest”, a declarat Rădulescu.

- 1 medalie de aur a obținut David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris: la 200 de metri liber. Bucureșteanul a câștigat și medalia de bronz la proba de 100 de metri liber.