EXCLUSIV Helmut Duckadam a propus trei nume pentru postul de selecționer al României! Marius Șumudică, printre favoriți

FRF a rămas din nou descoperită după plecarea lui Edi Iordănescu (46 de ani), iar oficialii forului național sunt în căutarea unui selecționer.

Helmut Duckadam: „Ar trebui dată o șansă lui Marius Șumudică, Dorinel Munteanu sau Mircea Rednic”

Refuzul lui Gică Hagi i-a obligat pe oficialii FRF să se reorienteze, iar Mircea Lucescu a devenit prioritatea lui Răzvan Burleanu. Helmut Duckadam nu crede însă în posibilitatea ca „Il Luce” să revină ca selecționer al României și i-a propus pe Marius Șumudică, Dorinel Munteanu și Mircea Rednic.

Mutu a fost primul de la început. Știu că nu are o relație foarte bună cu domnul Burleanu, mai mult cu ceilalți. Eu am mai spus-o. Ar trebui dată o șansă lui Marius Șumudică, Dorinel Munteanu sau Mircea Rednic.

Au câștigat campioante, au antrenat în străinătate. Din punct de vedere al valorii de antrenor, nu se compară niciunul cu Mutu. El a fost un mare jucător, dar ca antrenor încă nu a dovedit„, a spus Duckadam, pentru Sportpesurse.ro.

Mircea Lucescu s-ar fi înțeles cu FRF

După despărțirea de Edi Iordănescu (46 de ani), FRF trece printr-un moment critic în cazul găsirii unui antrenor pentru echipa națională a României. Primul pe listă a fost Gheorghe Hagi (59 de ani), însă „Regele” a refuzat oferta , iar situația la federație era din ce în ce mai tensionată.

În cursul zilei de joi, 1 august, Mircea Lucescu ar fi acceptat oferta pentru a ocupa postul de selecționer al României. În momentul de față, „Il Luce” este la baza de la Mogoșoaia alături de Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță (70 de ani) pentru a pune la punct toate detaliile și de a-și întâlni noii colegi din staff.

Potrivit Fanatik, legendarul antrenor i-ar fi cerut președintelui federației să aibă un cuvânt de spus atunci când este vorba despre dezvoltarea loturilor la tineret. Odată ce Răzvan Burleanu a fost de acord cu această condiție, Mircea Lucescu ar fi dat imediat acordul pentru a prelua postul de selecționer al României.

Potrivit sursei citate, FRF i-ar fi oferit celui mai titrat antrenor român din istorie un venit lunar de 27.000 de euro și o primă de calificare de 200.000 de euro la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare