Echipa de gimnastică a României, pe 7 în finala de la Jocurile Olimpice! Prestația de la paralele s-a dovedit a fi problematică

În cursul zilei de marți, 30 iulie, echipa de gimnastică artistică din România a terminat finala pe echipe de la Jocurile Olimpice din capitala Franței pe locul al 7-lea. Sportivele „tricolore” au înregistrat un punctaj total de 159.47.

Gimnastele românce s-au descurcat destul de bine pe parcursul primelor rotații, la capătul cărora au ocupat poziția cu numărul cinci. Evoluția de la paralele nu a fost una reușită, astfel că am încheiat competiția pe șapte, penultimul loc. Doar echipa Japoniei s-a clasat sub sportivele noastre.

„Tricolorele” de la gimnastică artistică au terminat finala de la Jocurile Olimpice pe 7

După cum era de așteptat, SUA s-a impus la Paris în finala pe echipe. Italia și Brazilia au completat podiumul.

Ultimul act s-a desfășurat în „Bercy Arena”, în fața a mii de spectatori. Vedetele gimnasticii internaționale au etalat evoluții fenomenale, la revenirea României pe cea mai înaltă scenă a acestui sport după o pauză de 12 ani.

„Tricolorele” au prins un loc în finală după ce au terminat pe locul opt faza calificărilor.

Sabrina Maneca-Voinea a „spart gheața” în ultimul act din capitala Hexagonului, la sol, izbutind să obțină cea mai bună notă a României, 13.900 (6.000 pentru dificultate, 7.900 pentru execuție).

A urmat Ana Maria Bărbosu, cu nota 13.933, care a dus echipa din țara noastră de pe locul șase pe locul cinci.

A venit proba de la paralele, care ne-a măcinat destul de tare. Lilia Cosman a primit nota 13.133, Amalia Ghigoarță 13.333 și Ana Maria Bărbosu 12.433, astfel că am coborât pe poziția cu numărul șapte, iar speranțele la obținerea unei medalii s-au năruit.

Concursul s-a încheiat pentru România la bârnă, unde Sabrina Maneca-Voinea a obținut 13.800.

NU RATA: Lovitură grea pentru România la Jocurile Olimpice! Lăcrămioara Perijoc, cotată cu șanse bune la o medalie, a fost eliminată în optimi la box, categoria 54 de kilograme

Iată cum au concurat sportivele românce în finala de la Paris:

  • Sol: Amalia Ghigoarță, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca-Voinea;
  • Sărituri: Lilia Cosman, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca-Voinea;
  • Paralele: Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță, Ana Maria Bărbosu;
  • Bârnă: Amalia Ghigoarță, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca-Voinea.

Maria Bărbosu și Amalia Ghigoarță vor participa în finala de la individual compus, iar Sabrina Maneca-Voinea va evolua în finalele pe aparate, la sol și la bârnă. La sol va concura și Ana Maria Bărbosu.

CITEȘTE ȘI: O nouă înfrângere la Jocurile Olimpice pentru naționala de polo a României! SUA, prea puternică pentru echipa lui Bogdan Rath

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare