Pep Guardiola (53 de ani), reputatul tehnician al celor de la Manchester City, a oferit o declarație la capătul partidei de pregătire disputate în compania lui AC Milan la New York, pe stadionul celor de la Yankees, formație din MLB (Major League Baseball).
„Cetățenii”, actualii campioni ai Angliei, s-au văzut învinși de marea echipă italiană, scor 2-3. Super-managerul iberic a folosit mulți fotbaliști importanți în amicalul cu AC Milan, mizând totodată și pe tinerii din academie, cărora dorește să le dea șansa de a se afirma.
Oscar Bobb l-a impresionat pe Pep Guardiola în amicalul dintre Manchester City și AC Milan
Jack Grealish (28 de ani) și uriașul Erling Haaland (24 de ani) s-au aflat pe gazon contra „diavolului milanez”. Atacantul norvegian al cele mai puternice echipe din Premier League a punctat împotriva lui AC Milan.
Totuși, în ciuda faptului că Pep Guardiola a trimis pe teren câteva superstaruri, remarcatul antrenorului din Spania a fost Oscar Bobb, un tânăr în vârstă de 21 de ani.
Ulterior fluierului final din duelul-test cu „rossonerii”, Guardiola a pus în scenă un discurs senzațional la adresa vârfului lateral care l-a servit excelent pe Erling Haaland la prima reușită a meciului. Tehnicianul iberic a spus că jucătorul de profil ofensiv se descurcă foarte bine atunci când este relaxat. De asemenea, a fost remarcată și eficiența sa în duelurile unu contra unu și unu contra doi.
„Oscar Bobb este electric, în spațiile mici este foarte bun. Când se simte confortabil, este un tip care poate dribla. Este decisiv în unu contra unu și în unu contra doi”, a spus Guardiola despre norvegianul Oscar Bobb, potrivit paginii de X a celor de la City Report
Marele Pep l-a promovat pe Oscar Bobb
Chiar spaniolul este cel care l-a propulsat pe Oscar Bobb în formația de seniori a celor de la Manchester City. Oscar Bobb a bifat 26 de prezențe în tricoul „cetățenilor” în meciuri oficiale din Premier League.
A izbutit să marcheze de două ori, oferindu-le coechipierilor săi două pase decisive.
Contractul fotbalistului din Norvegia cu legendarul club de pe „Etihad Stadium” este valabil până în vara lui 2029. În prezent, cota sa de piață este de 25 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.