EXCLUSIV Reacţia lui Ionel Ganea când a auzit că Gică Hagi este favorit pentru preluarea postului de selecţioner al României. Mesaj dur pentru Adrian Mutu

Răzvan Burleanu pare foarte aproape să bată palma cu Gică Hagi pentru instalarea „Regelui” pe banca naţionalei. Patronul-antrenor de la Farul a transmis că va oferi un răspuns final după meciul de duminică, împotriva Botoșaniului, de la ora 19.00.

Specialiştii din fotbalul românesc anticipează că Hagi va accepta, dar că trebuie să-şi rezolve problema de compatibilitate, având în vedere calitățile sale de la Constanţa.

Ionel Ganea s-ar bucura dacă vine „Regele”

Fostul atacant al naţionalei a precizat că ar fi preferat continuitatea la prima reprezentativă, dar a punctat şi că „nu mai putem face nimic” în privinţa plecării lui Edi Iordănescu.

„Atunci când e continuitate la echipa naţională cu cineva care a avut rezultate, e şi stabilitate. Dacă a plecat Edi… ce mai putem face? Nu putem face nimic.

Eu m-aş bucura pentru Gică Hagi dacă ar veni la naţională, dar nu ştiu dacă va accepta. Nu ştiu ce poate face cu Farul, dar aş vrea să meargă la naţională.

(n.r. dacă refuză Hagi, ar fi bun Adrian Mutu la naţională?) Adi Mutu nu prea a avut rezultate nici la Rapid, nici la CFR Cluj. Părerea mea este că ne trebuie un antrenor experimentat. Iar Loţi Boloni ar veni doar pe bani foarte mulţi, cred că este un capitol închis”, a spus Ionel Ganea pentru Sportpesurse.ro.

Panduru îl vede pe Hagi la naţională

Gică Hagi îi va oferi răspunsul lui Răzvan Burleanu după duelul dintre Farul și FC Botoșani, din etapa cu numărul trei a campionatului. Totuși, Basarab Panduru este de părere că au fost aranjate deja cărţile în favoarea „Regelui”.

„Cred că avem fum alb de la Constanța. Cred că avem antrenor la națională. Nu vrei să spui că pleci chiar înainte de meci. De ce să ții secret până după meci, dacă nu pleci? Dacă nu te duceai, spuneai direct.

Așa e logica, eu merg după logică. Problema nu e cine vine la națională. E cine vine la Farul în locul lui”, a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport 1.

Hagi – la naţională, Chivu – la Farul?

Dacă va accepta propunerea Federației, Gică Hagi şi-a pregătit succesorul pentru banca Farului. Dacă iniţial s-a vorbit despre Adrian Mutu, acum un alt mare fost internaţional ar fi în pole-position: Cristi Chivu.

Avantajul lui Cristi Chivu este că a lucrat cu jucătorii tineri și s-a format ca antrenor la un club mare din fotbalul profesionist.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare