OFICIAL A plecat de la FCSB! Fotbalistul a fost prezentat la o nouă echipă din România

FCSB continuă mutările din această vară, iar campioana României a renunțat la un nou fotbalist.

„Uriașul” Alexandru Maxim a semnat cu FC Voluntari

În vârstă de 17 ani, Alexandru Maxim măsoară 2.02 metri și a fost poreclit de către oficialii campioanei României ca fiind noul Thibaut Courtois. Goalkeeper-ul a fost cedat însă în această vară la FC Voluntari, sub formă de împrumut.

În acest moment, FCSB îi are pentru postul de portar pe Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad și Mihai Udrea.

Bun venit, Alexandru Maxim!

Cluburile FC Voluntari și FCSB au ajuns la un acord în privința împrumutului goalkeeper-ului  Alexandru Maxim la echipa noastră.

În vârstă de 17 ani și cu o înălțime de 2,02 , Alex are selecții la naționalele de fotbal ale României U-15, U-16, și U-17.

De asemenea,  Maxim este câștigător al campionatului, al Cupei și SuperCupei României cu FCSB , grupa 2007 în sezonul 2021/2022 și al Cupei de tineret în sezonul 2022/ 2023.

Clubul nostru îi urează,, Bun Venit!” și îi dorește mult succes în tricoul FC Voluntari!„, au transmis ilfovenii.

Gigi Becali are un nou favorit la FCSB

Ultimul fotbalist care l-a impresionat pe Gigi Becali este Alexandru Musi (20 de ani). Fotbalistul se află din vara anului 2016 în curtea FCSB-ului, când a sosit de la juniorii Valenciei.

Musi a fost împrumutat, de-a lungul anilor, la Poli Iași și Petrolul, însă a revenit în această vară la FCSB și a avut evoluții apreciate. Mai mult, Gigi Becali anunță că vrea în schimbul fotbalistului suma de 30 de milioane de euro, însă consideră că tânărul jucător are nevoie de mai multă forță pentru a fi complet.

Musi îmi place, scoate adversari din joc. Dar nu are forță în picioare, trebuie să lucreze. Ați văzut și pe final, nu a avut forță să împingă. Păi, dacă vreau să iau 30 de milioane pe el, are nevoie de forță„, a declarat Gigi Becali, potrivit Prima Sport.

Alexandru Musi evoluează în flancul stâng al atacantului și este recunoscut pentru tehnica sa, ușurința pe care o are în momentul în care își elimină adversarii din joc, dar și pentru viteză.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare