EXCLUSIV România nu ar trebui să urmeze modelul Ungariei! Mesaj direct către FRF

FRF a rămas din nou descoperită după plecarea lui Edi Iordănescu (46 de ani), iar oficialii forului național sunt în căutarea unui selecționer.

„Trebuie să fie un antrenor care să știe bine campionatul din România”

Primul pe listă este Gică Hagi, însă există șanse ca fostul mare internațional să refuze propunerea, din cauza proiectului de la Farul. În vizorul FRF-ului mai sunt nume precum Adrian Mutu, Cristi Chivu, Mircea Lucescu sau Ladislau Boloni, astfel că rămâne de văzut cine va prelua până la urmă conducerea primei reprezentative.

Un lucru este cert însă: România nu va avea un selecționer străin. Acest lucru a fost confirmat de Răzvan Burleanu, chiar dacă FRF se putea inspira de la Ungaria, naționala care a obținut rezultate importante în ultimii ani cu italianul Marco Rossi pe bancă.

Giovanni Costantino, secundul lui Marco Rossi la naționala Ungariei între anii 2018 – 2021, consideră că România nu ar trebui să ia modelul țării vecine, acela de a se baza pe un selecționer din afara țării.

„Trebuie să fie un antrenor care să știe bine campionatul din România și mentalitatea românească, indiferent de naționalitate. Dar să aibă un antrenor care să fie din afară și să nu cunoască liga și mentalitatea României, nu este un lucru bun. Iordănescu a făcut o treabă grozavă și am auzit că Hagi ar putea fi antrenorul naționalei. Asta ar fi o alegere grozavă„, a spus Costantino, pentru Sportpesurse.ro.

Răzvan Burleanu a explicat că FRF nu ia în calcul aducerea unui antrenor străin

Președintele Federației Române de Fotbal a spus foarte clar că nu ia în calcul posibilitatea numirii unui antrenor străin în funcția de selecționer și că forul pe care îl conduce se va orienta exclusiv asupra unor tehnicieni români.

„Experiența cu Daum a fost foarte bună. A contribuit la o etapă foarte importantă. Daum a fost foarte criticat. El și-a dorit să modernizeze, să schimbe lucrurile. Îi suntem recunoscători pentru ce a reușit.

În momentul de față ne dorim un antrenor român pentru că avem antrenori români bine pregătiți și dornici. Nu avem de ce să ne uităm în afara țării”a spus Răzvan Burleanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare