Handbalista din România, abandonată de toată lumea din cauza unei accidentări. A fost nevoită să ia totul de la capăt

Alexandra Cătineanu, în prezent antrenor personal în România, ar fi putut ajunge una dintre cele mai importante jucătoare din handbalul internațional.

Totuși, contactul său cu acest sport a luat sfârșit într-un mod năucitor. Cariera sa a ajuns la final înainte ca Alexandra Cătineanu să poată demonstra cu adevărat de ce este în stare. Mai multe accidentări au determinat-o pe aceasta să o apuce pe alt drum în carieră.

Alexandra Cătineanu, nume important în handbalul din România, a fost lăsată baltă

A fost desemnată cea mai bună extremă stângă a Europei atunci când evolua la nivel de juniori, la vârsta de doar 17 ani, fiind colegă cu Cristina Neagu.

În anul 2007, Alexandra Cătineanu a făcut parte din lotul de tineret cu care România a participat la Campionatul European. Fosta handbalistă a suferit o accidentare urâtă pe parcursul acelei ediții a Europeanului, care s-a desfășurat în Turcia.

Aceasta a povestit, fiind invitata lui Cătălin Oprișan în cadrul unui episod al podcastului „Vreau să Știu”, că a simțit că ar putea reveni la forma de altădată, dar trauma dată de problemele medicale nu i-au permis să se întoarcă pe terenul de handbal.

Alexandra Cătineanu a dezvăluit că nimeni nu a contactat-o în urma accidentării suferite în Turcia, dezamăgirea sa depășind orice limită din această cauză. S-a simțit abandonată, a nimănui.

„După accidentare nu m-a mai căutat nimeni. În fond, problemele mele de sănătate s-au declanșat jucând pentru România, dar asta nu a contat”, a transmis Alexandra Cătineanu

Pentru ea au urmat aproximativ trei ani de chin, plini de operații. Totul s-a încheiat într-un mod trist, cu retragerea Alexandrei, care pentru mult timp nu a putut nici măcar să privească un meci de handbal din fața micului ecran.

Cum îi merge Alexandrei în prezent

Viața Alexandrei Cătineanu s-a schimbat radical. Are o carieră de succes în domeniul fitness-ului, deci nu a lăsat sportul în spate. A discutat și despre meseria de antrenor, subliniind lucrurile pe care dorește să le transmită mai departe prin munca pe care o depune.

„Sunt pasionată de sport încă de mică, iar acest lucru se datorează faptului că am crescut într-o familie de sportivi de performanță. Așa încât, la vârstă de 9 ani am fost îndrumată către același sport precum al mamei mele, și anume handbalul. Practicarea handbalului de performanță implică în mod natural o anumită disciplină, rigurozitate și, de asemenea, m-a ajutat și influențat în alte aspecte ale vieții mele.

Cu o experiență de peste 10 ani în sport, handbalul a fost ramură care mi-a modelat spiritul competitiv, dragostea pentru sport și pentru o viață sănătoasă, lucruri pe care doresc să le transmit mai departe oamenilor prin meseria de antrenor”, a adăugat Alexandra Cătineanu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare