Ianis Hagi ar putea fi protagonistul unei reveniri spectaculoase la Fiorentina, în această vară, transfer despre care Sportpesurse.ro a scris în urmă cu o săptămână. Detalii, AICI.
De această dată, scoţienii notează că fomaţia din Serie A s-a înţeles cu jucătorul de 25 de ani, prin intermediul impresarilor, asupra salariului pe care internaționalul român au urma să-l încaseze la Fiorentina.
1 milion de euro pe sezon pentru Hagi jr.
Cei de la „Rangers on Tour” au postat că formaţia toscană i-a pregătit lui Ianis un salariu de 1 milion de euro pe sezon (840.000 de lire sterline).
Un singur impediment a rămas în calea transferului spectaculos în Serie A: suma de transfer de la Glasgow Rangers la Fiorentina. Scoțienii cer 3,5 milioane de euro (2,9 milioane de lire sterline), iar italienii ar mai dori să negocieze aici.
Gică Popescu, preşedinte la Farul şi, evident, un apropiat al familiei Hagi, a avut o reacţie misterioasă pe seama acestei posibile afaceri.
„Şi dacă aş şti, nu v-aş spune. Nu cred că ar trebui să vorbiţi cu mine, ci cu Ianis. Deci cu el ar trebui să vorbiţi, poate de mâine încolo”, a spus Popescu pentru Sportpesurse.ro.
Presa britanică, sceptică
Jurnaliștii scoțieni scriu că suma cerută de Rangers în schimbul lui Ianis Hagi, dar și pretențiile financiare ale fotbalistului ar putea reprezenta adevărate piedici în calea noului transfer.
„Modul în care se va realiza o înțelegere este în prezent în aer, iar Rangers așteaptă o taxă de transfer și jucătorul un salariu mare. Hagi nu a revenit niciodată la cel mai bun nivel și nu a fost o surpriză când i s-a permis să plece vara trecută de către Beale, împrumutat un sezon la Alaves, unde s-a străduit să aibă un impact real.
Poziția de număr zece nu este una plină de opțiuni pentru Philippe Clement, dar, având în vedere felul în care antrenorului îi place să abordeze jocurile, a fost întotdeauna puțin probabil ca un tânăr de 25 de ani să se încadreze în planurile sale.
Acum este vorba despre o înțelegere care să funcționeze pentru toată lumea, dar punem spune că Hagi și-a jucat ultima șansă pentru Rangers”, au notat scoțienii.