Elias Charalambous (43 de ani) se află pe banca FCSB-ului din martie 2023, iar cipriotul a reușit să-și treacă în palmares primul său titlu din cariera de antrenor.
Elias Charalambous: „În viaţă şi în viitor nu ştii niciodată ce se poate întâmpla”
După ce Edi Iordănescu a decis să nu mai continue pe banca naționalei României, FRF urmează să înceapă „vânătoarea” de selecționeri. Au fost avansate deja primele nume, iar Elias Charalambous a fost întrebat, ipotetic, dacă ar fi dispus să pregătească prima reprezentativă a țării.
Charalambous a oferit un răspuns elegant, însă nu a exclus posibilitatea de a accepta o astfel de ofertă pe viitor, în cazul în care i se va propune.
„Edi a plecat? E oficial? Înainte de toate, Edi o persoană pe care o apreciez şi cu care am o relaţie foarte bună. A făcut lucruri senzaţionale pentru fotbalul românesc. Îi urez toate cele bune, sunt convins că va avea un viitor mare.
În acest moment, tot ce mă intersează este echipa mea. Sunt fericit să fiu aici. Dar, în viaţă şi în viitor nu ştii niciodată ce se poate întâmpla”, a spus Elias Charalambous.
Gică Hagi a mai negociat cu FRF la finalul anului 2021
Astfel, oficialii FRF sunt puși într-o situație asemănătoare cu cea de la finalul anului 2021, atunci când Mirel Rădoi a părăsit banca tehnică. Atunci, Răzvan Burleanu a negociat cu Gică Hagi, însă „Regele” nu a mai ajuns în cele din urmă la prima reprezentativă.
Se întâmpla din cauza implicării lui Gică Hagi la Farul Constanța, lucru care este valabil și în prezent. Regele este acționar majoritar la formația de la malul mării, iar o eventuală colaborare cu FRF ar reprezenta un conflict de interese.
„În urma numeroaselor speculaţii, interpretărilor apărute în mass-media cu privire la postul de selecţioner, doresc să transmit următoarele: Am primit o ofertă din partea preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal pentru postul de selecţioner al Naţionalei României, dar, chiar dacă mi-am dorit, acest lucru nu este posibil atâta timp cât sunt acţionar majoritar la un club din Liga I, nu aşa cum s-a speculat că am refuzat! Doresc succes echipei României şi noului selecţioner în atingerea obiectivelor”, transmitea Gheorghe Hagi, în noiembrie 2023.