Marius Marin (25 de ani) a participat cu naţionala României la EURO 2024, iar în această vară ar putea să schimbe echipa. Jucătorul celor de la Pisa a devenit o ţintă chiar şi pentru Rapid.
Problema este că giuleştenii au făcut un pas în spate în momentul în care au aflat ce salariu încasează mijlocașul în Italia.
Marius Marin, prea scump pentru Rapid
Giovanni Becali le-a transmis rapidiștilor că Marin are un salariu de 500.000 de euro pe sezon la Pisa şi că şefii formației din Serie B pretind 3 milioane de euro în schimbul transferului.
„Mi-a spus Moldovan că are nevoie de un număr 6. Când a auzit ce salariu cere Marius Marin și ce vor cei de la Pisa, mi-a spus că vor căuta altceva.
Are un contract mai mare de 500.ooo de euro, costă trei milioane, pentru că jumătate din drepturile federative le deține Pisa, jumătate Sassuolo. Joacă de trei ani la Pisa, e căpitan.
Am avut oferte din Dubai, din Arabia Saudită, dar au oferit doar un milion sau un milion și jumătate, în loc de 3-4 milioane.
Dacă se ajungea la un salariu de 600.000 de euro, cu tot cu bonusuri, cred că-l puteam convinge pe Marin. Dar cum nu se poate achita suma de transfer cerută de Pisa, e greu„, a declarat Becali la Digisport.
Transferul pus la cale de Neil Lennon
Giuleștenii vor să-l aconteze și pe Benjamin Siegrist (32 de ani), iar portarul celor de la Celtic a primit acceptul clubului scoțian pentru a veni în România să negocieze.
„Benjamin Siegrist a primit permisiunea lui Celtic de a merge în România pentru negocieri. Siegrist a căutat o cale de scăpare de la Creltic în ultimele două ferestre de transferuri. El a avut discuţii în Scoţia şi Europa în această vară, dar nimic care să-l convingă să părăsească Celtic Park.
Acum i s-a oferit şansa de a-şi relansa cariera sub comanda lui Lennon. Fostul antrenor de la Celtic a decis să îşi relanseze propria carieră în această vară, în România, la o echipă gigant”, au notat jurnaliştii scoțienii.