A fost spectacol în Giuleşti. Rapidiştii au egalat abia în minutul 90+7, prin Florent Hasani. Ardelenii au condus de fiecare dată şi au dat impresia că pot câştiga meciul din Giuleşti.
Totuşi, o greşeală de marcaj din ultimul minut al partidei le-a permis rapidiştilor să egaleze. Rapid – CFR Cluj 2-2, scor final.
Petrescu, supărat pentru că a fost egalat
Antrenorul celor de la CFR Cluj a fost dezamăgit că echipa lui a pierdut două puncte în minutul 90+7. De asemenea, „Bursucul” a avut un mesaj şi pentru patronul Neluţu Varga: i-a cerut întăriri.
„Sunt supărat, dacă înainte de meci îmi spuneai că facem egal, nu eram așa supărat. La fotbal degeaba joci bine 95 de minute, dacă în minutul 97 iei așa un gol. Îmi pare rău pentru băieţi, că au muncit extraordinari. În Giuleşti e greu să câştigi puncte.
E clar că ceva nu a mers, echipa a arătat mai bine decât cu Dinamo. Trebuie să acceptăm rezultatul. Din păcate, Michael la golul lor, a greşit puţin. Sper să intre la fel de bine.
E o greşeală mare a lui Bîrligea, le-am spus să respectăm publicul. La pauză i-am spus să se oprească, în repriza a doua a fost cuminte.
O să mai caut jucători, sper să ne întărim, dar ar fi fost mai bine după o victorie. Eu am vrut să-l ţin pe Manea, el a vrut să plece, am câştigat multe campionate împreună, îi urez baftă.
Braun a venit la mine, mi-a transmis că el n-a vorbit niciodată rău de mine, eu l-am făcut mare, l-am luat de la Botoşani”, a afirmat Dan Petrescu.
Rapid – CFR Cluj | Echipele de start:
Rapid (4-4-2): Aioani – Blazek, P. Iacob, Ignat – Braun, Papeau, Kait, Petrila, Micovschi – Rrahmani, Burmaz
Rezerve: Ungureanu (GK), Manea, Bădescu, Săpunaru, Borza, R. Pop, Oaidă, El Sawy, Hasani, Jambor, G. Gheorghe, Gojkovic
Antrenor: Neil Lennon
CFR Cluj (4-3-3): Sava – Mogoș, Boben, M. Ilie, Camora – Artean, Keita, Tachtsidis – Deac, Bîrligea, Korenica
Rezerve: Hindrich (GK), Gal (GK), Abeid, Thaqi, Lucaci, Filip, Păun, Fică, Kamara, Nkololo, Michael
Antrenor: Dan Petrescu