Pentru Federico Piovaccari, meciul FCSB – Virtus 4-0, disputat marți seară în Ghencea în manșa secundă a primului tur preliminar din Champions League, a fost ultimul din cariera sa de fotbalist profesionist.
La finalul partidei, atacantul italian în vârstă de 39 de ani a dorit să sublinieze faptul că pentru el este o adevărată onoare faptul că a avut ocazia de a-și încheia drumul în acest sport chiar pe stadionul pe care a reușit să bifeze cele mai importante borne din cariera sa.
Federico Piovaccari este convins că FCSB va reveni în scurt timp în faza principală din Champions League
Bineînțeles, este vorba despre vechiul stadion Steaua, care însă s-a aflat pe același amplasament cu noua arenă. În sezonul 2013 – 2014, Piovaccari a evoluat la FCSB sub formă de împrumut de la Sampdoria și a câștigat alături de echipa roș-albastră, antrenată la acel moment de Laurențiu Reghecampf, titlul de campion în România.
De asemenea, italianul a evoluat și în grupele Champions League cu formația patronată de Gigi Becali, la ultima ei apariție în această fază din cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi.
De altfel, Federico Piovaccari este chiar autorul ultimului gol marcat de FCSB în grupele acestei competiții. S-a întâmplat în acel meci din deplasare cu FC Basel, terminat la egalitate, 1-1, când peninsularul a reușit să deschidă scorul în minutul 17.
Ce a spus italianul după meciul de marți seară: „Este o echipă foarte bună”.
Acum, cu ocazia meciului de marți seară, deja fostul fotbalist și-a adus cu mare emoție aminte de acele momente. De asemenea, el și-a manifestat convingerea legată de faptul că actuala FCSB este o echipă foarte puternică, spunând și că, în opinia lui, ea va ajunge în viitorul apropiat înapoi în faza principală din UEFA Champions League.
„Dacă emoția a fost mare? Foarte mare. Îmi doream cu ardoare să intru pe teren. Totul părea să mă atragă pe acel teren. Îmi vin în minte toate amintirile de la Ghencea, de la Steaua (n.r. FCSB).
Da, această echipă este foarte puternică. Am spus recent că nu mă așteptam să închei cariera mea sportivă așa cum s-a întâmplat. Dar controlul era în mâinile destinului. Nu îmi doream să mă retrag, dar dacă e ceva ce putea să se întâmple și s-a întâmplat, este cu adevărat o mândrie. O mândrie care va rămâne mereu în inima mea. Această Steaua (FCSB) este în inima mea.
Cred că are o bună șansă să revină la cel mai înalt nivel. Mă aștept și sper să se întâmple. Este o echipă foarte bună, foarte puternică și, mai presus de toate, merită să revină să joace în Champions League.
Un altfel de meci. Nu poți avea ceva mai special. Dar eu rămân aproape în acest an, cred că poate fi un an fundamental pentru Olaru, Popa, Chiricheș. Cred că pot să contribuie bine și, cu siguranță, vor putea ghida pe cei mai tineri. Într-adevăr, cu siguranță mă voi întoarce aici, la voi”, a spus Federico Piovaccari la finalul meciului FCSB – Virtus 4-0, potrivit sport.ro.