Presa din Ungaria a luat peste picior nivelul fotbalului din România, deşi Corvinul a învins Paksi cu 4-0: „Sunt la ani lumină în urmă”

Corvinul Hunedoara, echipă din Liga a 2-a din România, a făcut spectacol, în deplasare, cu Paksi, vicecampioana Ungariei, pe care a învins-o cu 4-0, în turul 1 preliminar din Europa League.

Cu toate acestea, presa din Ungaria are forţa să râdă de fotbalul românesc.

Ne-au ironizat pentru că am lăudat victoria Corvinului

Returul Corvinul – Paksi se joacă joi, 18 iulie, de la ora 21:00, pe stadionul din Sibiu. Jurnalistul maghiar Samu Csinta a susținut că victoria hunedorenilor ar fi fost considerată mult prea valoroasă de către români.

Victoria Corvinului este pusă pe un piedestal de către români, ca un simbol al superiorității față de fotbalul maghiar. În ultima decadă și jumătate, ’fotbalul Orban’, așa cum este numit, a născut frustrări în rândul românilor.

Pe lângă rezultatele echipei naționale a Ungariei, academiile de copii și juniori au devenit un motiv de invidie pentru fotbalul românesc, pentru că ei sunt la ani lumină în urmă.

Mi se pare că după 0-4 nu mai este cale de întoarce, nu mai avem nimic de pierdut, dar trebuie să demonstrăm în meciul retur că al doilea loc din prima ligă a Ungariei și câștigătoarea Cupei Ungariei poate învinge cea mai bună echipă din al doilea eșalon al României oriunde în condiții normale.

Aș spune că acesta este un lucru obligatoriu pentru Paksi, având în vedere că echipa care pierde este condamnată la suferință”, a scris ziaristul maghiar, preluat de Digisport.

Mircea Lucescu, semnal de alarmă

„Il Luce” este şi el încântat de evoluţia pe care hunedorenii au avut-o în Ungaria. Mircea Lucescu este de părere că echipa antrenată de Florin Maxim şi-a ridicat nivelul de joc faţă de partida din Supercupă, cu FCSB, pe care Corvinul a pierdut-o, 0-3.

Corvinul a demonstrat prin joc faptul că merită să ajungă în Liga 1. Au fost stăpâni pe ei, au format un grup compact, au arătat un fotbal foarte bun cu Paksi.

Ungurii i-au desconsiderat, Corvinul a meritat victoria din plin. Rezultatele bune cresc valoarea unei echipe, Corvinul a crescut de la rezultat la rezultat. Eu mereu am spus că pe un mental foarte bun poţi lucra. Iată că această echipă a luptat să ajungă în cupele europene şi chiar a ajuns.

Calificarea nu e rezolvată, mai e şi meciul retur. Poate nu se joacă meciul (n.r. – râde). Corvinul trebuie să fie atentă, Paksi a văzut acum cu cine joacă.

Ar putea da peste Rijeka în turul 2? Jucătorii din Croaţia îi vor lua în serios, croaţii au fost atenționați”, a spus Mircea Lucescu pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare