La începutul anului 2023, Farul îl vindea pe Alexi Pitu (22 de ani) la Bordeaux, pentru două milioane de euro, iar francezii aveau mari așteptări de la internaționalul român.
Gaziantep îl vrea pe Alexi Pitu
În cele din urmă însă, Pitu nu a reușit să se impună în Hexagon, iar cifrele sale au fost unele dezamăgitoare. Mai mult, Bordeaux a fost retrogradată în liga a treia din Franța, din cauza problemelor financiare.
Astfel, Bordeaux urmează să se despartă de mai mulți jucători în această vară, unul dintre ei fiind și Alexi Pitu. Internaționalul român este dorit de Gaziantep, iar formația turcă și-ar dori un împrumut al fotbalistului, pentru un sezon, anunță presa din țara „Semilunei”.
„Alexi este copilul nostru, de-ai casei, dar cred că trebuie să rămână afară. El a jucat, chiar dacă a făcut-o mai mult sau mai puțin. Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă, Bordeaux este un nume mare în Europa, cu tradiție. Alexi este acolo, în lumea mare, și trebuie să continue”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă.
Alexi Pitu, o variantă pentru Farul?
Mijlocaşul ofensiv de 22 de ani nu a reuşit să se impună în liga secundă franceză. În sezonul recent încheiat, a evoluat pentru Bordeaux, în campionat, în 25 de partide, dar a adunat numai 909 minute. A reuşit un gol şi a oferit şi două assist-uri.
Contactat de Sport pe Surse, Ciprian Marica, acţionar minoritar al marinarilor, a confirmat interesul pentru Pitu.
„Noi ni l-am dorit pe Alexi Pitu, dacă vom găsi o oprtunitate în această vară, îl vom aduce la Farul. Dorinţa noastră este ca ei, jucătorii care pleacă de la noi, să reuşească afară, să se lupte, să se impună acolo. Însă dacă se va putea, ni l-am dori pe Pitu”, a spus Ciprian Marica pentru Sportpesurse.ro.