Liverpool, reputata grupare engleză pe care marele Jurgen Klopp (57 de ani) a readus-o în elita fotbalului mondial, a anunțat că neamțul va fi un reprezentant de seamă al clubului.
Tehnicianul a părăsit-o pe Liverpool la finalul stagiunii precedente, batavul Arne Slot (45 de ani) luându-i locul pe banca uriașei echipe de pe „Anfield Road”.
Liverpool a anunțat că Jurgen Klopp va fi noul ambasador onorific al fundației caritabile a „cormoranilor”
Plecarea sa de pe „Anfield Road” nu l-a determinat pe Jurgen Klopp să se îndepărteze de clubul pe care l-a servit cu multă dedicare pe parcursul ultimilor nouă ani. Acesta a afirmat că va fi întotdeauna un apropiat al celor de la Liverpool și că își va urmări foștii elevi la treabă în sezoanele care vor urma.
Iată că, la aproximativ două luni distanță de momentul plecării sale de pe postul de antrenor principal, Jurgen Klopp va deveni un reprezentant de seamă al lui Liverpool.
Prin intermediul rețelelor sociale, foștii campioni ai Europei au dezvăluit faptul că neamțul va ocupa poziția de ambasador onorific al fundației caritabile pe care o conduc. Chiar marele Jurgen Klopp și-a exprimat această dorință, după ce a demisionat.
În cursul zilei de joi, 11 iulie, i-a refuzat pe oficialii Federației de Fotbal din SUA. Primise o ofertă din partea acestora, fiind dorit pe postul de selecționer. Americanii au fost eliminați de la Copa America 2024 din faza grupelor. Vor găzdui Campionatul Mondial din 2026, alături de Canada și Mexic. Au vrut să atace acest turneu final cu un antrenor de renume pe bancă. După cum am menționat anterior, Jurgen Klopp i-a refuzat categoric, nedorind să asculte de propunerea venită din SUA.
„Jurgen Klopp și-a dat acordul pentru a deveni ambasador onorific al fundației lui Liverpool. El și-a luat acest angajament după ce a plecat din funcția de manager”, au notat cei de la Liverpool, pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Bilanțul înregistrat de Jurgen Klopp la finalul experienței sale din Premier League
Neamțul a pregătit-o pe Liverpool în perioada octombrie 2015 – iulie 2024. A devenit unul dintre cei mai importanți oameni din fotbalul mondial în această perioadă.
A strâns 489 de prezențe pe banca tehnică a „cormoranilor”, dispunând de 304 victorii, 100 de meciuri încheiate la egalitate și 85 de eșecuri.
Jurgen Klopp și-a câștigat pentru totdeauna locul în sufletele suporterilor lui Liverpool. Germanul a cucerit opt trofee alături de marele club din Anglia.
Liverpool, sub comanda lui Jurgen Klopp, a câștigat:
- un trofeu Champions League (2019);
- o Supercupă a Europei (2019);
- o Cupă Mondială a Cluburilor (2019);
- titlul de campioană a Angliei (2020);
- un trofeu FA Cup (2022);
- două Cupe ale Ligii Angliei (2022, 2024);
- o Supercupă a Angliei (2022).