Dumitru Dragomir (78 de ani) și-a expus opinia cu privire la gruparea din competiția internă care va deveni campioană la finele sezonului ce începe vineri, pe 12 iulie.
Farul Constanța și Unirea Slobozia deschid balul în noua stagiune a SuperLigii. Partida va avea loc pe terenul „marinarilor” lui Gică Hagi, de la ora 18:30. Tot pe 12 iulie, începând cu 21:30, Hermannstadt dă piept cu Universitatea Craiova pe propria arenă.
Dumitru Dragomir crede că FCSB se va impune din nou în SuperLiga
Clubul patronat de Gigi Becali a reușit performanța de a cuceri titlul în sezonul precedent, după o pauză extrem de lungă, de nouă ani. „Oracolul din Bălcești” și-a prezentat opțiunea pentru stagiunea care începe pe 12 iulie.
Conform spuselor lui Mitică Dragomir, FCSB va avea câștig de cauză în competiția internă și de această dată. Ex-președintele LPF le-a atribuit celor de la FCSB denumirea de Steaua, însă a revenit imediat asupra numelui acestora. Fotbaliștii lui Elias Charalambous încep campionatul sâmbătă, pe 13 iulie, de la ora 22:00, contra celor de la Universitatea Cluj. Roș-albaștrii vin după succesul zdrobitor din Supercupa României, scor 3-0 împotriva Corvinului.
„(n.r. – Cine ia campionatul?) Steaua. FCSB ia campionatul”, a transmis Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro
Povața primită de Gigi Becali și Mihai Rotaru din partea lui Dumitru Dragomir. Victor Ponta, „taxat” de ex-conducătorul LPF
Dumitru Dragomir a abordat și subiectul reprezentat de problema pe care patronii din SuperLiga o au cu regula U21, impusă de FRF. Gigi Becali, Neluțu Varga, Mihai Rotaru și Dan Șucu au fost sfătuiți „să meargă pe blat”, întrucât nu pot avea câștig de cauză în conflictul cu Răzvan Burleanu.
„Eu îi recomand lui Gigi și lui Neluțu și celui de la Craiova (n.r. – Mihai Rotaru) și domnului Șucu, că e mai bine să meargă pe blat, decât să înceapă un război pe care să nu poată să îl câștige niciodată”, a adăugat Mitică Dragomir, potrivit sursei citate anterior.
Demersul pus la cale de „Războinicul Luminii” i-a amintit „Oracolului din Bălcești” de momentul în care a fost îndepărtat de la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal.
„El (n.r. – Gigi Becali) în proporție de 40% m-a dat afară (n.r. – de la LPF) din pușcărie pe mine. O să povestesc eu mai multe, cu Ponta, cu Ghiță. De la Dubai l-a sunat Ponta pe Gigi Becali în pușcărie și i-a trimis și un ministru, nu dau numele.
(n.r. – I-a promis ceva lui Gigi?) I-a și făcut. Vilă în pușcărie! El a spus-o. I-a amenajat extraordinar. Și m-au mătrășit. Și Gigi a recunoscut. Și, vezi, nu sunt supărat pe Gigi. Nu mai sunt supărat pe nimeni. Nu mai sunt supărat nici măcar pe Ponta”, a conchis Dumitru Dragomir.