Damjan Djokovic este greu de demis! Giuleştenii încearcă de jumătate de an să scape de croatul în vârstă de 34 de ani. Mijlocașul ar mai avea un an de contract cu Rapid, însă nu intră în planurile lui Neil Lennon.
UPDATE. Rapid a confirmat oficial despărțirea:
„Divorțul” a fost anunțat pe pagina oficială a Rapidului.
„FC Rapid și Damjan Djokovic au semnat în această dimineață, de comun acord, rezilierea contractului. Multă baftă în continuare”, au scris giuleștenii.
Djokovic a ajuns la un acord cu cei din conducere şi a semnat rezilierea, conform fanatik.ro.
Şucu îi plăteşte 103.000 de euro
Fostul jucător de la CFR Cluj şi FCSB va încasa 6 salarii pentru rezilierea contractului. Având în vedere că mijlocaşul câştiga 17.000 de euro în Giuleşti, el va lua 103.000 de euro pentru reziliere.
Damjan Djokovic mai avea un an de contract cu Rapid, dar în cele din urmă a ajuns la o înţelegere cu şefii şi a acceptat să ia şase salarii pentru a rezilia de acum contractul. El a primit compensaţii şi de la Gigi Becali, în luna ianuarie, mai anunţă sursa amintită.
Claudiu Petrila, noul număr 10 de la Rapid
Cei de la Rapid au anunțat în cursul zilei de joi cine este fotbalistul care va purta tricoul cu numărul 10 în sezonul viitor la echipa antrenată de Neil Lennon.
Este vorba despre Claudiu Petrila, jucătorul în vârstă de 23 de ani care a ajuns în Giulești încă din vara anului trecut, inițial sub formă de împrumut de la CFR Cluj, iar ulterior, în iarna acestui an, transferat definitiv în schimbul sumei de 750.000 de euro.
În momentul în care atacantul stânga a venit pentru prima dată la echipa alb-vișinie, tricoul cu numărul 10 era purtat de Alex Ioniță, cel care însă la începutul acestui an s-a transferat în China, la Yukun, iar de atunci acest tricou foarte râvnit a rămas liber.
De acum, el însă va fi preluat de Claudiu Petrila, cel care până în prezent a purtat la Rapid tricoul cu numărul 27.
Rareș Pop l-a lăudat pe Neil Lennon
Recent, Rareş Pop a susținut examenul de Bacalaureat, pe care l-a promovat cu o medie foarte mare, de peste 9, iar ulterior și-a prezentat primele impresii despre noua echipă și despre antrenorul Neil Lennon.
„E total diferit faţă de ce am întâlnit până acum. A venit cu o mentalitate diferită, sănătoasă şi şi-a impus încă din primul antrenament ideologia faţă de fotbal. Cum aţi spus, Van Dijk, Frimpong, foşti elevi ai săi. Sper să am aceeaşi soartă ca şi ei”, a spus Rareș Pop pentru Orange Sport.