Alexi Pitu (22 de ani) poate reveni la Farul Constanţa încă din această vară, după ce echipa lui, Girondins de Bordeaux, a retrogradat în Liga a 3-a franceză, din cauza problemelor financiare.
Direcţia Naţională de Control al Gestiunii (DNCG) a fost cea care a făcut anunțul. Gerard Lopez, președintele lui Bordeaux, anticipa această măsură şi a decis să vândă clubul.
Proprietarul lui Liverpool, patron şi la Bordeaux?
Fenway Sports Group, proprietarul lui Liverpool, este interesat de achiziţia grupării din sud-vestul Franţei.
„Fenway Sports Group studiază în prezent achiziţia lui FC Girondins de Bordeaux. Tocmai am început discuţiile şi nu dorim să facem niciun comentariu în timpul acestei faze exploratorii”, conform Agerpres.
Marica îl așteaptă pe Pitu la Farul
Ciprian Marica, acţionar minoritar al marinarilor, a confirmat interesul pentru Pitu.
„Noi ni l-am dorit pe Alexi Pitu, dacă vom găsi o oprtunitate în această vară, îl vom aduce la Farul. Dorinţa noastră este ca ei, jucătorii care pleacă de la noi, să reuşească afară, să se lupte, să se impună acolo. Însă dacă se va putea, ni l-am dori pe Pitu”, a spus Ciprian Marica pentru Sportpesurse.ro.
Alexi Pitu nu a reușit să se adapteze la Bordeaux și are șanse mari să schimbe echipa din această vară, chiar dacă mai are contract până în 2027 cu actuala formație. Despre situația românului au scris jurnaliștii francezi, iar aceștia l-au trecut pe fostul jucător al Farului la capitolul dezamăgiri.