Dezvăluirile lui Adrian Mutu au făcut valuri în Portugalia. „Briliantul” a spus că starul Cristiano Ronaldo își dorește să joace un meci oficial alături de fiul său. Abia apoi se poate retrage.
În prezent, Cristiano Ronaldo junior are 14 ani și evoluează pentru juniorii lui Al-Nassr.
Portughezii îl cred pe Mutu
Jurnaliştii lusitani de la „A Bola” cred în varianta avansată de Adrian Mutu și consideră că presupusul vis al lui Cristiano Ronaldo chiar ar putea deveni realitate în viitorul nu foarte îndepărtat.
„Adevărul este că totul indică faptul că Ronaldo va continua să mai joace câțiva ani. Astfel, posibilitatea ca el să joace alături de fiul său devine mai mare cu fiecare an în care Ronaldo rămâne activ”, a scris A Bola, conform sport.ro, iar Jornal de Noticias a adăugat:
„Trebuie amintit că Adrian Mutu s-a văzut recent cu Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită și se pare că acolo i-ar fi făcut portughezul această dezvăluire”.
Ruud Gullit nu crede în lacrimile lui Ronaldo
Ruud Gullit este de părere că lacrimile lui Ronaldo de după ratarea penalty-ului din meciul cu Slovenia sunt de necrezut. Dilema cea mai mare a acestuia este de ce CR7 nu poate să fie un jucător de echipă, nici la vârsta de 39 de ani.
„Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat, de fiecare dată a vrut să bată el lovituri libere. Cristiano Ronaldo a marcat o lovitură liberă din 60. Există și alți jucători ai Portugaliei care sunt mai buni decât el la lovituri libere. De fiecare dată Ronaldo vrea să „fure lumina reflectoarelor.
După ce ai irosit toate loviturile libere și nu ai marcat, ratezi lovitura de pedeapsă și plângi? Acest lucru este sincer inacceptabil și acestea sunt lacrimi de crocodil”, a declarat fostul mare fotbalist batav.