Horațiu Moldovan (26 de ani) nu s-a obișnuit cu statutul de rezervă la Atletico Madrid și a anunțat public faptul că vrea să schimbe echipa și să evolueze mai mult.
Spaniolii îl lasă pe Horațiu Moldovan să plece
Sosit în ianuarie la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan nu a apucat să debuteze pentru formația spaniolă și a pierdut inclusiv statutul de titular la naționala României. Aceste lucruri l-au deranjat pe fostul portar al Rapidului, care le-ar fi transmis celor din club că vrea să plece.
Decizia lui Moldovan i-a surprins pe oficialii lui Atletico Madrid, care nu aveau de gând să renunțe la serviciile acestuia, notează spaniolii de la AS. Cu toate acestea, conducerea grupării de pe Wanda Metropolitano îl înțelege pe portarul român și nu se opune plecării acestuia, însă strategia clubului este de a avea mereu un portar pregătit, în cazul în care Jan Oblak pleacă sau se accidentează.
În acest moment, Atletico Madrid așteaptă ca Horațiu Moldovan să-și găsească echipă și urmează să-l aducă pe David Soria, de la Getafe.
„Nu-s genul căruia îi place să facă excursii, așa pe românește. Nu știu dacă vara asta, pentru că depinde de ce fac la EURO, depinde de ce oportunități apar, dar clar vreau să merg undeva să joc. Fie vara asta, fie în iarnă vreau să plec de la Atletico Madrid”, a spus Horațiu Moldovan la podcastul ”Tare de Tot”.
Horațiu Moldovan a fost instalator în urmă cu 4 ani
Până să ajungă să fie idol la Rapid și să prindă transferul la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan a traversat momente grele. Portarul naționalei României a povestit că în anul 2020, în timpul pandemiei, a fost instalator alături de tatăl său, în perioada în care evolua pentru Ripensia Timișoara, în Liga 2.
„Nu prea aveam oferte în Liga 2. Bani aveam cam 2-3.000 de lei. În pandemie, avea tata o firmă de instalații și am mers cu el vreo lună și ceva, l-am ajutat pe acolo. A început să-mi placă, nu m-am dat în spate de la muncă.
În pandemie am stat și am lucrat cu el. Lucrat e mult spus, am stat și l-am ajutat, i-am dat lucruri la mână. Am mai mers după materiale, tot ce se putea face. Tata a fost cel mai mare susținător al meu, atunci când nu mi-a fost bine„, a spus Horațiu Moldovan la podcastul ”Tare de Tot”.
CFR, Hermannstadt, Energeticianul, Sepsi, Ripensia, UTA, Rapid și acum Atletico Madrid sunt cluburile pentru care a evoluat Horațiu Moldovan.