România înfruntă diseară Slovacia, de la ora 19:00, în ultima etapă din faza grupelor de la EURO 2024.
Armata Română, mesaje speciale înaintea meciului cu Slovacia
Cu doar câteva ore înaintea partidei cu Slovacia, pe pagina oficială a naționalei României a apărut un videoclip special. Elevii lui Edi Iordănescu au primit mesaje de încurajare din partea soldaților români din Polonia, Spania, Africa de Sud, dar și din țară.
Reamintim că România este lider în grupa E, cu 3 puncte, la egalitate cu celelalte trei echipe, Slovacia, Belgia și Ucraina, dar cu un golaveraj mai bun. Elevii lui Edi Iordănescu nu trebuie să piardă în meciul de astăzi pentru a fi siguri de prezența în optimile de finală ale EURO 2024.
„De Ziua Drapelului, Armata Română transmite un mesaj emoționant tricolorilor! Vă mulțumim frumos pentru susținerea voastră și pentru tot ceea ce faceți pentru România! Să ne bucurăm azi împreună!”, a transmis FRF.
„Tricolorele” sunt gata și ele de meciul cu Slovacia
În ziua meciului cu Slovacia, o parte dintre iubitele și soțiile fotbaliștilor români prezenți la EURO 2024 și-au dat întâlnire într-un restaurant din Frankfurt. Iubitele lui Valentin Mihăilă, Radu Drăgușin, Dennis Man, dar și soțiile lui Florin Niță, Nicolae Stanciu, Florinel Coman, Răzvan Marin, Denis Drăguș și Ianis Hagi au realizat o fotografie cu totul și cu totul specială.
Partenerele de viață ale jucătorilor României au fost prezente în Germania încă de la începutul turneului final și vor fi în tribune inclusiv la partida contra Slovaciei. Această imagine este una specială, asta deoarece denotă faptul că „tricolorii” au o relație foarte bună chiar și în afara terenului de joc.
Pentru Elena Tănase, soția lui Ianis Hagi, urmează un eveniment special. Pe 14 iulie, în ziua finalei de la EURO 2024, urmează să aibă nunta alături de decarul naționalei României.
![](https://sportpesurse.ro/wp-content/uploads/2024/06/449189996_18443560318004958_7048747522137466824_n-576x1024.jpg)