Edi Iordănescu pregăteşte calificarea României în optimile lui EURO 2024, dar selecționerul nostru se gândeşte, printre toate planurile tehnico-tactice, şi la contractul lui cu Federaţia Română de Fotbal.
Acordul antrenorului de 45 de ani expiră după turneul final din Germania.
Iordănescu jr. vrea continuitate
Selecționerul tricolorilor a vorbit despre viitorul său pe banca naţionalei şi înaintea partidei Slovacia – Romania, miercuri, ora 19.00.
”Îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul. Referitor la mine este normal că îmi doresc continuitatea. Sunt condiţii foarte bune și fericite.
E altceva când ştii că ai avut un parcurs bun, pentru că entuziasmul rămâne la cote înalte şi cu siguranţă că şi perspectivele îţi par mult mai luminoase”, a declarat Edi Iordănescu, la conferința de presă.
I-a lăudat pe slovaci
Selecționerul României a susținut o conferință de presă la Frankfurt, cu o zi înaintea marii confruntări cu naționala pregătită de Francesco Calzona, față de care Edi Iordănescu are un mare respect. Antrenorul „tricolorilor” a dezvăluit cum a petrecut clipele în care „Regele” Hagi, Dorinel Munteanu și compania scriau istorie la EURO 2000, ediție organizată de Belgia și Țările de Jos.
De asemenea, Edi Iordănescu a vorbit despre cum trebuie să se prezinte Stanciu, Man și coechipierii contra slovacilor, pe gazonul de pe „Deutsche Bank Park”.
„(n.r. Ce făcea în timpul EURO 2000) Trăiam cu sufletul. La noi în familie, naționala reprezintă enorm. Am crescut de mic cu asta în minte, în suflet. Trăiam cu entuziasm fiecare moment. Acum, dacă sunt aici, cu siguranță că toate resursele mele le pun în luptă pentru a ieși din grupă.
(n.r. Meciul cu Slovacia) Pentru mine, Slovacia reprezintă una dintre cele mai organizate echipe de la EURO 2024, cu un antrenor pe care îl respect mult. Mâine nu mai este vorba despre presiune, oboseală. Inima naționalei trebuie să bată din nou cu tărie“, a declarat Edi Iordănescu.