Domenico Tedesco, selecţionerul Belgiei, a afirmat că este mulţumit de elevii săi, după victoria, 2-0, din meciul cu România, din grupa E, la EURO 2024.
Tricolorii au fost învinşi, sâmbătă seară, dar păstrează şanse de calificare în optimi. Un egal cu Slovacia ne trimite acolo.
Tedesco l-a lăudat pe Florin Niţă
Antrenorul în vârstă de 38 de ani al Belgiei l-a remarcat pe postarul nostru, Florin Niță, despre care a spus că a fost „briliant”.
”Am făcut un pressing avansat, am încercat să recuperăm mingea sus. România este o echipă căreia îi place să controleze jocurile, nu e ușor să joci împotriva României, dar noi am stat bine din punct de vedere mental.
Este regretabil faptul că avem nevoie de atât de multe ocazii, chiar dacă uneori este vorba despre detalii, un ofsaid milimetric, un henț. Portarul în această seară a fost briliant”, a spus Domenico Tedesco după meci.
Nicușor Bancu, desfiinţat de Marcel Răducanu
Fostul internațional român l-a ”taxat” pe Nicușor Bancu (31 ani) pentru prestația din prima repriză, când fundașul stânga a avut mari probleme în duelurile cu belgienii.
”Am fost timorați. Pe partea lui Bancu, am fost varză în prima repriză, am avut mari probleme în flancul stâng în prima repriză. Dacă dădeam gol, poate meciul era altul…
Am pierdut cu 2-0, dar am avut noroc. Dacă era 5-1, 6-1, nu se supăra nimeni. S-au jucat cu ocaziile. S-a văzut pe belgieni că au vrut neapărat să câștige jocul, erau mai buni”, a declarat Marcel Răducanu la Digisport.
Belgia – România 2-0 | Echipele de start:
Belgia: Casteels – Castagne, Faes, Debast, Carrasco – Mangala, Onana – Trossard, De Bruyne, Doku – Lukaku
Rezerve: Kaminski, Bakayoko, De Cuyper, De Ketelaere, Lukebakio, Openda, Sels, Theate, Tielemans, Vermeeren, Vertonghen, Vranckx,
Absent: Witsel (Accidentat)
Selecționer: Domenico Tedesco
România: Fl. Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Coman Pușcaș, Alibec, Bîrligea
Selecționer: Edward Iordănescu