Gigi Becali mai are şi alte motive de satisfacţie în aceste zile, în afară de reuşita transferului lui Marius Ştefănescu de la Sepsi la FCSB.
Patronul campioanei se bucură că Nicuşor Dan a câştigat un nou mandat la Primăria Capitalei, deşi învinsa Gabriela Firea este fina lui.
Terenurile lui Becali se vând mai bine
Interesul omului de afaceri ţine de bani, desigur. Strategia lui Nicuşor Dan, de a refuza acordarea autorizaţiilor de contrucţii în Bucureşti, i-a trimis pe dezvoltatorii imobiliari la marginea Capitalei, acolo unde l-au „găsit” pe Gigi Becali.
Astfel, finanţatorul roş-albaştrilor îşi poate vinde terenurile la preţuri mult mai mari.
”Știi de ce a câștigat el Primăria (n.r.- alegerile la Primăria Generală)? Eu tot îl criticam și-l vorbeam de rău, dar l-am văzut la un interviu, împreună cu soția lui și cu copiii. Atunci, la prima intervenție publică, mi-am cerut scuze. Mi-a plăcut familia lui. Am zis că nu ai cum să-l mai critici pe omul ăsta.
Știi cu ce a mai câștigat? Mafie imobiliară (n.r.- a luptat contra mafiei imobiliare), n-a dat voie să se construiască deloc în București și să fie parcuri. Apoi, a doua zi după alegeri…
Bine, țineam cu Gabriela Firea, e fina mea. Dar din punct de vedere economic, am câștigat și eu vreo câteva zeci de milioane. A doua zi (n.r.- după alegeri), au venit vreo 5 să cumpere teren. Patru ani de zile nu mai am treabă”, a spus Gigi Becali la Digisport.
FCSB l-a cumpărat pe Marius Ştefănescu
Marius Ştefănescu (25 ani) este noul jucător al FCSB-ului. Gigi Becali a confirmat transferul de la Sepsi Sf. Gheorghe. Patronul campioanei n-a dorit însă să dezvăluie suma pentru care s-a realizat această mutare, dar a lăsat de înţeles că s-ar apropia de 2 milioane de euro.
„L-am luat și am dat atâția bani ca să îl țin pe bancă? (n.r. peste un milion de euro?) Da, da. Da, vă spun (n.r. după ce se semnează contractul).
Nu are rost acum, este al meu acum, trebuie doar să îl laud. Bravo lui, îmi place de el că e băiat deștept și a negociat. Dacă dai atâția bani pe un jucător, normal că-i faci pe 5 ani, nu? Două contracte, când vrei să faci doi plus trei sau unul plus doi, când vrei să testezi.
Dar ăsta mai e jucător de testat? Dacă era străin și nu-l vedeam eu, da. Dar nu e niciun jucător român cu care să fac doi plus trei sau unul plus doi”, a afirmat Gigi Becali la Digisport.