Lionel Messi a oferit un interviu pentru ESPN și a dezvăluit că se gândește foarte serios la retragerea din activitatea de fotbalist profesionist.
Starul argentinian în vârstă de 36 de ani a spus că în principiu Inter Miami va fi ultima echipă din cariera sa. Fostul fotbalist de la FC Barcelona și Paris Saint-Germain mai are în prezent contract cu formația din Florida până la finalul lunii decembrie 2025, iar acela ar putea fi momentul care să consemneze retragerea celui considerat de foarte mulți oameni drept cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor.
Lionel Messi a anunțat că Inter Miami va fi ultimul club din cariera lui
Acel moment ar părea chiar ideal pentru ieșirea lui Messi din scena fotbalului mondial, în condițiile în care atunci ar urma să rămână liber de contract și în care a dat deja de înțeles că nu va mai participa la o altă Cupă Mondială alături de naționala Argentinei, după cea câștigată în 2022 în Qatar.
Iar următoarea ediție de turneu final mondial se va desfășura chiar în vara anului 2026, în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Așadar, este foarte probabil ca ediția din acest an a Copa America, ce va debuta în scurt timp, să fie ultima din cariera lui.
Conștient că se apropie finalul carierei lui de fotbalist profesionist, Lionel Messi a explicat că în această perioadă face eforturi pentru a se bucura cât mai mult de fiecare moment petrecut pe teren la cel mai înalt nivel.
Starul argentinian mai are contract până la finalul anului 2025 cu echipa din MLS
„Va fi ultimul meu club. Am făcut asta întreaga mea viață, iubesc să mă joc cu mingea. Mă bucur de antrenamente în fiecare zi, de meciuri. Da, există o mică temere că totul se va termina. Este întotdeauna acolo. A fost un pas dificil să părăsesc Europa pentru a veni aici (n.r. la Miami).
Faptul că am câștigat Cupa Mondială a ajutat, a ajutat mult, pentru a vedea lucrurile într-un mod diferit. Dar încerc să nu mă gândesc la asta. Încerc să mă bucur. Fac asta mai mult acum pentru că sunt conștient că nu a mai rămas mult timp. Am o perioadă bună la acest club, pentru că sunt norocos să am coechipieri buni și prieteni alături de mine.
Mă bucur de timpul petrecut la echipa națională, unde de asemenea am prieteni buni și mulți. Mă bucur de aceste mici detalii despre care știu că îmi vor lipsi când mă voi opri din a juca”, a spus Lionel Messi pentru ESPN.